Azi, 1 aprilie
Calendar ortodox: Cuvioasa Maria Egipteanca; Cuviosul Macarie Mărturisitorul
Calendar greco-catolic: Cuv. Maria Egipteanca
Maxima zilei: "Societăţile nu se guvernează bine decât dacă se suprapun două forţe: inteligenţa şi puterea." Nicolae TITULESCU
Reţeta zilei
Salată de legume cu cuşcuş
Ingrediente: O cană cuşcuş, 1 avocado, 3 roşii, un ardei roşu, un ardei verde, un ardei iute, 2 cepe, sare, ulei, o legătură pătrunjel, o lămâie (oţet).
Preparare: Într-o oală cu 3 litri de apă se pune la fiert cuşcuşul, cu un praf de sare şi o lingură de ulei. Se curăţă şi spală legumele. Se tăie cubuleţe ardeii, roşiile şi avocado. Se curăţă ardeiul iute de seminţe şi se tăie rondele subţiri, se toacă fin ceapa. Se scurge şi limpezeşte cuşcuşul fiert şi se pune într-un castron. Se pun legumele, cu un praf de sare şi piper. Se amestecă. Într-un bol se pun 3 linguri ulei, un praf de sare, o lingură zeamă de lămâie. Se bate bine amestecul, apoi se toarnă peste salată. Se încorporează sosul şi se drege de sare. Se pune la rece şi se serveşte după 15 minute.
REMEMBER 1 APRILIE
Ziua internaţională a păsărilor.
Ziua păcălelilor.
1784 - Audienţa lui Horea la împăratul Iosif al II-lea, în cadrul căreia i-a prezentat situaţia ţărănimii din Transilvania.
1859 - Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Munteniei şi Moldovei a fost recunoscută de Franţa, Marea Britanie, Rusia, Prusia şi Regatul Sardiniei, în cadrul conferinţei reprezentanţilor puterilor garante de la Paris (26 mart./7 apr.).
1866 - S-a înfiinţat Societatea Literară Română, în prezent Academia Română.
1900 - S-a născut bibliograful şi istoricul literar George Baiculescu (m. 1972)
1900 - S-a născut Alexandru A. Philippide, scriitor şi traducător, membru titular al Academiei Române. (m. 1979)
1903 - S-a născut inginerul Matei G. Marinescu, membru corespondent al Academiei Române. (m. 1983)
1919 - Trecerea la calendarul gregorian (calendarul pe stil nou), adoptat prin Decretul-lege din 5 martie 1919. Ziua de 1 aprilie devenea 14 aprilie.
1924 - S-a născut pictorul (Ion) Brăduţ Covaliu. (m. 1991)
1940 - S-a născut poetul şi prozatorul Gheorghe Pituţ. (m. 1991)
1944 - S-a născut Cornel Patrichi, actor, balerin şi coregraf.
1949 - Înfiinţarea orchestrei de muzică populară „Barbu Lăutaru".
1952 - A murit istoricul de artă Alexandru Tzigara-Samurcaş, membru al Academiei Române. (n. 1872)
1954 - A murit profesorul Virgil Şotropa, membru de onoare al Academiei Române. (n. 1867)
1956 - A murit Claudiu Isopescu, istoric literar şi traducător. (n. 1894)
1957 - S-a înfiinţat, la Bucureşti, Muzeul Literaturii Române, condus de criticul şi istoricul literar Perpessicius. A fost inaugurat la 1 iunie 1957.
1962 - A murit pictorul Camil Ressu, membru titular al Academiei Române. (n. 1880)
1967 - S-a născut Dragoş Moştenescu, scenarist şi actor.
1978 - S-a născut actriţa Anamaria Marinca, distinsă cu premiul Academiei Britanice de Film şi Televiziune (BAFTA).
1978 - A murit Mihail Straje, poet, prozator, istoric literar şi traducător. (n. 1901)
1988 - A murit istoricul literar Augustin Z.N. Pop. (n. 1910)
2003 - A murit actorul Mihai Mereuţă. (n. 1924)
2008 - A murit pictorul Sabin Bălaşa. (n. 1932)
Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:
HOP-TOP - A.G.
PREMIERĂ
orele:13.45; 16.00; 18.15; 20.30
ADEVĂRATUL CURAJ - N-15
ora: 22.30
DINCOLO DE LIMITE - N-15
ora: 17.45
AVOCATUL DIN LIMUZINĂ - digital N-15
PREMIERĂ
orele: 15.00; 19.30; 21.45
INVADAREA LUMII: BĂTĂLIA LOS ANGELES - N-15
PREMIERĂ
orele: 15.30; 17.45; 20.00; 22.15
LA BANI, LA CAP, LA OASE - N-15
PREMIERĂ
orele: 17.00; 21.00
GARDIENII DESTINULUI - A.P.-12
orele: 14.45; 19.00
COANA MARE: AŞA TATĂ, AŞA FIU - A.P.-12
orele: 16.30; 21.30
SUCKER PUNCH: EVADARE DIN REALITATE - N-15
orele: 14.15; 19.15
Telefoanele complexului: 0259/420.002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.
CINEMA LIBERTATEA
BRENDAN ŞI SECRETUL DIN KELLS - 2009
Animaţie
orele: 10.00 şi 13.00
Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" - secţia română - prezintă, astăzi, de la orele 9.00 şi 10.20, la sediu, spectacolul "Naiul fermecat".
Minima moralia
* Doi prieteni:
- Ce-i cu tine? De ce ai un ochi vânăt?
- Ieri am fost la masă la socri, şi, înainte de masă a trebuit să spunem rugăciunea, am făcut greşeala să mă uit tocmai la soacră-mea când am zis "şi fereşte-ne Doamne de rele"...
* Obama către Ghaddafi:
- Ar trebui să îţi iei adio de la popor!
La care Ghaddafi:
- De ce? Unde pleacă?
* - Popescule, de ce vii aşa târziu?!
- Păi, mi-aţi spus ieri să-mi citesc ziarul acasă...
La mulţi ani!
Astăzi, îşi aniversează ziua de naştere asist. univ. dr. DORINA CORBU POLOJINŢEF - medic primar cardiolog la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, MARCEL BOLOŞ - directorul executiv al Direcţiei Management Proiecte cu Finanţări Internaţionale din cadrul Primăriei Oradea, ing. FLORE BOCŞE (n. 1961) - primarul comunei Olcea şi LASZLO TOKES (n. 1952), europarlamentar independent, vicepreşedintele Parlamentului European.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.