Zona Metropolitană se pune pe roate
Proiectul INFRASTRAT este finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007 - 2013. Printre obiective se numără realizarea a două studii de prefezabilitate pentru fundamentarea necesităţii pregătirii unor investiţii majore în infrastructura de transport rutier în cele două aglomerări urbane Oradea-Debreţin. Mai exact, se doreşte construirea unui ring metropolitan în jurul Oradiei, care să preia fluxul rutier dinspre Arad, Cluj-Napoca, Deva şi Ungaria. Studiul va trebui să identifice traseele noilor artere care vor trebui conectate la drumurile existente şi la Autostrada Transilvania. "Proiectele cuprinse în INFRASTRAT se află şi pe agenda discuţiilor interguvernamentale dintre România şi Ungaria. Noi nu facem decât să pregătim întreaga documentaţie pentru cele două autorităţi centrale, cărora le revine obligaţia să implementeze aceste proiecte", a precizat Ciprian Barna, coordonator proiecte în cadrul ZMO. Bugetul total al proiectului este de 164.175 euro, din care 85% sunt bani europeni, 11,5% vin de la stat, în timp ce cofinanţarea din partea partenerului maghiar reprezintă 3,5%. Implementarea proiectului a început în data de 1 decembrie 2009 şi se va încheia în 30 noiembrie 2010.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.