Ziua Porţilor Deschise pentru copii
Sediul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor a fost luat, vinerii, cu asalt de câteva sute de elevi orădeni, în cadrul evenimentului organizat de această instituţie cu ocazia Zilei de 1 Iunie. Cei mici au avut astfel posibilitatea să afle mai multe despre poliţia de frontieră, despre mijloacele din dotarea acesteia, dar şi să asiste la exerciţiile demonstrative pregătite special pentru ei. Un eveniment similar a avut loc şi la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, unde cei mici au asistat la exerciţii demonstrative cu câinii din dotare, exerciţii de restabilire a ordinii publice şi de autoapărare.
Câteva sute de şcolari şi preşcolari orădeni au fost prezenţi la sediul Direcţiei Poliţiei de Frontieră de pe Calea Aradului, din Oradea. Cei mici au asistat în prima parte a vizitei la un exerciţiu cu maşinile Poliţiei de Frontieră, după care au avut prilejul să afle mai multe despre mijloacele tehnice aflate în dotarea poliţiştilor de frontieră bihoreni. Elevii au vizitat apoi Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu", printre obiectivele vizate numărându-se sala de tradiţii a instituţiei de învăţământ, sala de sport sau biblioteca. Cel mai aşteptat moment al zilei a fost însă prezentarea de către oamenii legii a unor exerciţii de arte marţiale, poliţiştii de frontieră arătându-le copiilor diverse tehnici de autoapărare. Luptătorii din cadrul Detaşamentului de Intervenţie au reuşit să imobilizeze infractori periculoşi, să se apere de persoane înarmate sau să reţină fugari, totul sub privirile admirative ale copiilor, care, în ciuda vremii de afară, s-au arătat încântaţi de demonstraţii. Oamenii legii au folosit şi armamentul din dotare şi chiar muniţie de antrenament, spre suprinderea micuţilor oaspeţi. La finalul vizitei, toţi elevii au primit din partea poliţiştilor de frontieră pachete cu dulciuri. Un eveniment similar a avut loc şi în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, alte câteva sute de copii fiind prezenţi ieri la sediul instituţiei. Elevii au vizitat Inspectoratul Judeţean, au urmărit şi aici exerciţii demonstrative de autoapărare şi au avut ocazia să facă cunoştinţă cu armamentul din dotarea jandarmilor. Copiii au avut parte şi de o surpriză, atunci când, printre luptătorii antitero, şi-a făcut apariţia cea mai tânără membră a echipei, o fetiţă în vârstă de numai şase ani. Echipată corespunzător, Oana le-a arătat că, deşi are o vârstă destul de fragedă, ştie să se apere la nevoie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.