În anul 2002 s-a stabilit de către legiuitori ca pe 25 martie să fie sărbătorită la nivel naţional Ziua Poliţiei Române. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire). A devenit deja o tradiţie, ca în contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, oamenii legii să fie alături de cetăţeni pentru a sărbători. Astfel, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor îi invită pe orădeni să participe la manifestările organizate vineri, 23 martie a.c., cu ocazia aniversării Zilei Poliţiei Române. Sărbătoarea va fi marcată între orele 09.00 şi 13.00, când cetăţenii sunt invitaţi la un eveniment dedicat exclusiv publicului, organizat în aer liber, în curtea sediului IPJ Bihor, din strada Parcul Traian nr. 18, Municipiul Oradea. Vor fi prezentate activităţile pe care le desfăşoară, zi de zi, poliţiştii, dar şi dotările de care aceştia dispun în executarea misiunilor, pe ateliere de lucru. Manifestările vor debuta de la ora 10.00, cu o şedinţă publică festivă în Sala de Festivităţi a IPJ Bihor. În cadrul festivităţii de aniversare a Zilei Poliţiei Române care se va desfăşura la sediul IPJ Bihor, 259 de poliţişti - 193 agenţi şi 66 de ofiţeri - vor fi avansaţi în gradul profesional următor la termen. „Totodată, în cadrul ceremoniei, Corpul Naţional al Poliţiştilor - Consiliul Teritorial Bihor va premia cinci poliţişti bihoreni pentru obţinerea unor rezultate profesionale deosebite", ne-a spus inspector principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. De la ora 12.00, în aceeaşi sală, va avea loc lansarea cărţii „În căutarea adevărului", de col. (r.) Dumitru Bucur, expert criminalist, fost şef al Biroului Criminalistic (în perioada noiembrie 1978 - iulie 1987) şi fost şef Birou în cadrul Serviciului Judiciar (în perioada decembrie 1973 - mai 1977) din cadrul poliţiei bihorene. Dintre activităţile ce urmează a fi desfăşurate vineri de către poliţişti amintim: prezentarea câinilor de serviciu; Prezentarea tehnicii de luptă, a aparaturii din dotare şi a mijloacelor auto folosite la intervenţiile poliţiştilor din cadrul Serviciului Poliţiei de Intervenţie Rapidă; demonstraţii de autoapărare în sala de sport a IPJ Bihor; cetăţenii vor putea observa într-o expoziţie, armele pe care poliţiştii bihoreni le au în dotare; prezentarea laboratorului mobil de criminalistică, exerciţiu demonstrativ de cercetare în cazul unei infracţiuni (accident rutier, ridicarea unor urme papilare etc.), realizate de specialiştii Serviciului Criminalistic; prezentarea tehnicii din dotarea Serviciului Poliţiei Rutiere - vor fi prezente un autoturism de intervenţie la faţa locului în caz de accident rutier, o motocicletă de serviciu şi una dintre noile autospeciale dotate cu noul echipament de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor etc.