Compartimentul Poliţiei de Proximitate din cadrul Departamentului de ordine publică urban Aleşd a organizat, pentru prima dată, de Ziua Poliţiei Române, manifestări complexe, sub genericul Ziua Porţilor Deschise.

Această acţiune este cuprinsă într-un proiect de parteneriat educaţional cu grădiniţele din oraş, început în luna ianuarie 2009, cu finalitate în luna iunie, de Ziua Copilului. În cadrul acestui proiect sunt cuprinse şase activităţi eşalonate pe luni, astfel: în ianuarie şi februarie s-au realizat activităţile sub genericul "Împreună va fi mai uşor" şi "Ştim să circulăm?", când preşcolarilor din grupele mijlocie şi mare pregătitoare, de la GPP Holcim, educ. Mariana Roşu şi Emilia Domjan, li s-au prezentat filmuleţe cu tematică de prevenire. De Ziua Poliţiei, sub genericul "Dacă te cunosc nu mi-e frică", cele două grupe de preşcolari au vizitat sediul Poliţiei Aleşd, unde agentul şef principal Dorin Faur, împreună cu agenţii şefi Marin Podină şi Nel Dorin Popa, a prezentat vizitatorilor o parte din armamentul, aparatura şi accesoriile din dotarea poliţiei, precum şi maşina de intervenţie, sirena şi girofarul în funcţiune i-a emoţionat pe preşcolarii prezenţi. De asemenea, copiii au participat şi la o activitate practică de amprentare, după care s-au fotografiat cu poliţiştii, care, în final, le-au dăruit pliante cu materiale informative, pe care să le folosească în orele educative. Ziua Porţilor Deschise continuă şi în zilele următoare, oaspeţi ai poliţiştilor urmând să fie toţi preşcolarii din oraş. Privind în ansamblu activitatea poliţiştilor din Aleşd, de prevenire şi combatere a actelor antisociale, o putem aprecia ca rodnică, întrucât a scăzut infracţionalitatea şi au crescut acţiunile de prevenire, poliţiştii fiind tot mai prezenţi în mijlocul comunităţii, luând parte activă la toate evenimentele acesteia. Ca urmare, cu acest prilej, trei ofiţeri şi şase agenţi din cadrul Poliţiei Aleşd au fost avansaţi în grad.