Ziua Morţilor - vremea rea dă peste cap afacerile florarilor - Frigul alungă clienţii
Crizantemele multicolore, galbene, albe, roşii sau mov au invadat tarabele Pieţei Cetate din Oradea. Din cauza vremii reci, clienţii nu şi-au prea făcut încă apariţia.
Marcată pe 1 noiembrie, Ziua Morţilor este un vechi obicei catolic preluat şi de românii din Crişana, Ardeal, Banat şi Maramureş. În preajma Luminaţiilor, aparţinătorii celor decedaţi primenesc mormintele, iar pe 1 noiembrie revin la căpătâiul celor dragi pentru a le aduce o lumânare şi flori proaspete. În aceste zile, florarii au umplut tarabele din pieţe, oferta fiind variată. Crizantele galbene, albe, roşii, mov, portocalii au umplut de culoare alei întregi din Piaţa Cetate. Preţurile la florile de sezon sunt de la 2 la 5 lei, ele concurând cu buchetele de crizanteme care şi ele ajungeau până la maximum 8 lei. Vremea rea i-a ţinut, însă, pe orădeni departe de cumpărături, mai toţi florarii plângându-se că ieri, până la orele prânzului, nu au vândut nimic. "Duminică am vândut flori de 10 lei, azi nimic. Ploaia pare să-i ţină pe orădeni departe de cumpărăuri", ne-a declarat Varkusc Ilona, care pe lângă crizanteme a scos la vânzare ghivece cu patru plante, care costau 20 de lei. De asemenea, pentru Ziua Morţilor a pregătit aranjamente din conuri de brad şi flori uscate, ale căror preţuri sunt între 15 şi 20 de lei. Coroanele clasice se vindeu cu 5 lei, 7 lei, 10 lei. "Sunt mai ieftine decât anul trecut. Ca anul ăsta nu am avut preţuri niciodată", s-a plâns unul dintre comercianţi. Coroaneşe din plastic, mult mai rezistente, erau în număr mai mic, iar preţul lor pornea de la 6,5 lei/bucata. "Noi am venit din Rogerius să facem în Piaţa Cetate cumpărăturile. Preţurile sunt mult mai bune. Am cumpărat coroane şi ghivece cu flori. Le vom duce într-un localitate din judeţul Satul Mare acolo unde sunt înmormântaţi părinţii", ne-a declarat Ana Pecherle.
Program special în Cimitirul Municipal
Pe 1 noiembrie, Cimitirul va avea program de la ora 8.00 la 24.00. Conducerea Cimitirului face precizarea că accesul auto este permis în schimbul unei taxe de 5 lei pe poarta principală, iar ieşirea se va face pe poarta nr. 3 - spre Cartierul Europa. De Ziua Morţilor accesul auto în Cimitir va fi interzis, cu excepţia autovehiculelor care transportă persoane cu handicap locomotor sau mobilitate redusă, care vor trebui să aibă asupra lor legitimaţia ce atestă acest fapt. Viteza de deplasare în incinta cimitirului este de maxim 20km/h, parcarea se va face fără a deranja accesul pietonilor şi traficul auto. Cei care doresc unelte (sape, greble, lopeţi, mături etc.) pentru aranjarea mormintelor le pot obţine la intrarea în cimitir de la postul de pază, pe bază de buletin sau carte de identitate. De asemenea, aparţinătorii care nu cunosc poziţia corectă a mormintelor în parcele se pot adresa biroului de evidenţă situat la intrarea în cimitir. Totodată, OTL va suplimenta parcul circulant începând de azi şi până în 1 noiembrie, inclusiv, pentru a facilita deplasarea călătorilor spre Cimitirul Municipal. Astfel, se vor executa curse rapide pe relaţia P-ţa Unirii - Cimitirul Municipal - P-ţa Unirii, între orele 9.00 - 14.00, cu posibilitatea de a fi modificat acest interval în funcţie de fluxul de călători, între orele 9.00 - 19.00.



Acum este momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro