Conform planului de colaborare referitor la activităţile cultural-educative ale Cercului Militar Oradea cu prilejul zilelor festive naţionale cadrele militare în rezervă şi în retragere din ANCMRR "G-ral Traian Moşoiu" organizează referate şi întâlniri educative cu persoanele private de libertate din Penitenciarul Oradea.

Astfel, în ziua de 27 iunie, col. (r) Tatar Zoltan a prezentat un scurt istoric al drapelului naţional, reliefând existenţa stindardului românesc încă din 1834, când a fost atribuit armatei şi era compus din trei culori - roşu, galben, albastru - având un vultur în centru. Tricolorul românesc a fost adoptat ca simbol al naţiunii în 1848, în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo-democratice, prin Decretul nr. 1 la 26 iunie 1848, pe drapel fiind inscripţionată lozinca "Dreptate-frăţie", având culorile albastru închis, galben deschis şi roşu carmin, dispuse vertical. În 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului au fost dispuse pe orizontală, dar după venirea lui Carol I, tricolorul a fost împărţit în benzi egale, dispuse vertical, la fel ca drapele altor ţări europene ca Franţa, Italia, Belgia. În 1867 s-a stabilit drapelul ţării, precum şi culorile acestuia, aşa cum erau dispuse în 1848, adică vertical, în ordinea albastru, galben, roşu, cum s-a păstrat până azi.

26 iunie a fost proclamată prin Legea 96/20 mai 1998 Ziua Drapelului naţional. Conform legii, această zi este marcată de către autorităţile publice şi instituţiile statului şi prin ceremonii militare.