Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a fost prezent sâmbătă la Oradea, la festivitatea de închidere a Zilei Culturii Maghiare, participând la un spectacol organizat cu această ocazie la Filarmonică.

În cadrul evenimentului, desfăşurat sâmbătă seara, de la ora 19.00, UDMR Bihor, prin Kiss Alexandru, Biro Rozalia şi Szabo Odon, a premiat câteva grupuri folclorice valoroase şi personalităţi maghiare din domeniul culturii, printre care actorul Meleg Vilmos şi tânăra cântăreaţă, de numai 19 ani, Renata Tolvai, câştigătoarea concursului Megastar din Ungaria. Prezent la eveniment, ministrul Kelemen Hunor a vorbit despre faptul că pentru orice naţiune cultura înseamnă identitate, trecut, prezent şi creaţie contemporană, din acest punct de vedere neexistând nicio deosebire între o naţiune sau alta. În opinia sa, cu atât mai mult într-o lume globalizată, acele naţiuni şi popoare rămân puternice care-şi cunosc valorile naţionale, dar sunt şi capabile să creeze valori culturale contemporane, pentru a asigura o continuitate a valorilor culturale. Ministrul a apreciat Oradea ca fiind un oraş care a dat foarte multe personalităţi în decursul anilor, a secolelor, amintindu-l pe poetul Ady Endre, un oraş multicultural, cu o cultură foarte bogată în domeniul literar, muzical, teatral, arte vizuale, artă fotografică etc. „Nu există provincie, ci numai provincialism. Acolo unde se creează ceva este un centru. Iar Oradea este un centru din acest punct de vedere," a precizat Kelemen Hunor. Directorul general-manager al Filarmonicii orădene, Todor Albert, a precizat că spectacolul a fost organizat în cadrul unui parteneriat care există de aproximativ 10 ani cu Primăria din localitatea ungară Berettyóújfalu. Interpreta Renata Tolvai, câştigătoarea concursului Megastar din Ungaria, foarte apreciată în ţara vecină, a cântat live o piesă acompaniată de prof. Ari Nagy Sandor la orgă electronică. Absolventă a Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu", orădeanca Renata Tolvai a câştigat recent locul I la concursul Megastar din Ungaria.

Ziua Culturii Maghiare se sărbătoreşte an de an de către comunităţile maghiare de pretutindeni pe 22 ianuarie, dată la care a luat fiinţă imnul maghiar.