Ziua astronomiei, marcată în Orăşelul copiilor
În fiecare an, la 24 aprilie, pe mapamond se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Astronomiei, eveniment marcat prin diverse manifestări cu caracter ştiinţific şi educativ. De altfel, întreaga lună aprilie este considerată, la scară planetară, Luna globală a astronomiei, al cărui moto din acest an este "One people. One sky". Cu acest prilej, Orăşelul copiilor din Oradea va organiza, cu sprijinul profesoarei Valentina Matei, membru fondator al Astroclub Meridian 0, o activitate educativă. Astfel, mâine, de la ora 16.00, copiii sunt aşteptaţi în Orăşel, unde vor putea afla mai multe detalii despre cum este cerul în luna aprilie, dar şi despre aurorele boreale. De asemenea, vor putea construi singuri cadrane solare, în cadrul unei activităţi practice. Participanţii vor avea parte şi de unele surprize pregătite de organizatori.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.