Ziua Armatei Române
Cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani de la acţiunile de eliberare a teritoriului naţional, purtate de Armata României în cel de-al Doilea Război Mondial în perioada 23 august - 25 octombrie 1944, şi a Zilei Armatei României, Comenduirea Garnizoanei Oradea organizează sâmbătă, în data de 25 octombrie 2014, mai multe manifestări.
Evenimentele organizate la Oradea, cu ocazia Zilei Armatei Române, sunt programate sâmbătă, începând de dimineaţă. Astfel, între orele 09.00-12.00, program de vizitare a Muzeului Militar Naţional "Regele Ferdinand" - filiala Oradea, de pe Calea Armatei Române nr. 24/A, cu acces liber; între orele 11.00-14.00, pe platoul din spatele Statuii Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie se organizează o expoziţie de prezentare a activităţilor, tehnicii şi armamentului unităţilor militare din garnizoana Oradea; începând cu ora 12.00, la Statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie, se organizează o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane, jerbe şi buchete de flori. Între orele 13.00- 14.00, militarii din garnizoana Oradea vor oferi cetăţenilor municipiului prezenţi la ceremonia militară şi religioasă câte o porţie de ceai sau vin fiert preparat în bucătăriile rulante de campanie.



Locuri de munca urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul "Info" la adresa de email: : toonlysmart@yahoo.com