De 3 aprilie, bucureşteanul a preferat mai mult decît altă dată să stea cu ochii în televizor şi cu picioarele la iarbă verde. A avut şi de ce: ziua de alegeri a venit după o campanie electorală dezamăgitoare, aproape fără dezbateri, dusă parcă în ideea că stomacul şi mintea consumatorului de politică fie pot înghiţi orice, fie pot trăi într-o anorexie a nevoilor şi sentimentelor. Zgâlţâiţi de revoltă sau poate doar plictisiţi, locuitorii Capitalei n-au luat nici Dicarbocalm, nici Extraveral, ci i-au sancţionat pe doritorii funcţiei de primar general într-un fel civic: nu s-au ostenit să meargă la vot. "Suntem pe o medie a ceea ce a însemnat interesul populaţiei pentru alegerile parţiale", a constatat senin, suficient, zâmbitor şi fericit, Adriean Videanu, ales primar de 230.085 de oameni din cei 1,8 milioane chemaţi să voteze. "Vreau să-i asigur că voi trata cu maximă importanţă toate problemele Bucureştiului în continuare", a spus Marian Vanghelie de cealaltă parte a baricadei, cu o alt fel de seninătate, a celui convins de la început că nu are cum să învingă. Problema este că alegerile parţiale de la Bucureşti au demonstrat dureros că în partide există, de multă vreme, crize de idei, încredere şi personalităţi. Electoratul din Capitală este o "specie" capricioasă, căile spre câştigarea încrederii sale fiind întortocheate şi anevoios de parcurs. De aceea, alegerile din Bucureşti au fost întotdeauna un test pentru cei care vor să însemne ceva în politică. Nu se poate spune că Adriean Videanu l-a trecut. Declarat câştigător în urma unui scrutin cu absenteism istoric, el nu şi-a consolidat decât reputaţia de "băiat bun la toate". Cât despre Marian Vanghelie, probabil că PSD, conştient de faptul că nu va câştiga şi prea puţin interesat de a-şi asigura o ieşire din scenă onorabilă, l-a desemnat candidat într-o pasă de masochism vesel. Învingătorul şi învinsul din scrutinul de la 3 aprilie au o trăsătură comună: lipsa de empatie, calitatea care face diferenţa între un politician oarecare şi un politician cu performanţe. În esenţă, orice program electoral este bun, vandabil, pentru că vine în întâmpinarea unor speranţe de mai bine. Dar, atâta vreme cât "comunicatorul" nu reuşeşte să convingă "masele" de virtuţile programelor, acestea rămân simple documente din hârtie lucioasă. Din punctul de vedere al empatiei, se poate spune că Vanghelie şi Videanu sunt, comparativ cu Oprescu, Geoană, Băsescu ca o colecţie "pret-a-porter" faţă de o linie "haute couture". Sau, mai simplu spus, produse de ``serie" după produse "de lux", ceea ce confirmă că, uneori, legile firii se aplică şi în politică - adică personalităţile cenuşii succed celor distincte. Şi totuşi, aceste alegeri care au trecut într-o viteză de tren expres au un epilog animat, în registrul dulce-acrişor. Dan Ioan Popescu, şeful PSD Bucureşti, a demonstrat, ieri, încă o dată, că te poţi turmenta cu apă rece, păstrându-ţi credinţa că electoratul poate înghiţi chiar pe nemestecate teoria cum că o înfrângere poate fi o victorie. Cât despre Alianţă, proaspătul primar general va mai fi vedetă doar o zi...