Cea de-a VI-a ediţie a Zilelor Sfântului Ladislau se va desfăşura în perioada 18 - 24 iunie, majoritatea evenimentelor fiind locate în Cetatea Oradea, în parcul dinspre Piaţa Cetăţii. Anul acesta orădenii se vor bucura de spectacole ecvestre, de concursuri de atelaje, dar şi de concursuri culinare şi concerte în aer liber.

 

Aşa cum au explicat organizatorii, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute marţi, 12 iunie, evenimentul vine în întâmpinarea familiilor, atât din punct de vedere al programelor artistice, cât şi din punct de vedere al infrastructurii. Astfel, vor fi amenajate zone speciale pentru mămicile care au copii sugari, iar pentru adulţii care vin seara la spectacole, vor exista zone de joacă pentru copii, supravegheate de studenţi ai Universităţii Partium.

„Structura festivalului nu se schimbă, iar obiectivele Zilelor Sfântului Ladislau rămân aceleași: de a oferi publicului distracție, relaxare, acces la evenimente culturale de calitate, precum și omagierea Sfântului Ladislau, întemeietorul Oradiei. Vom avea și de această dată o zi zero, în 17 iunie, cu o tură de biciclete, iar festivalul va ajunge la apogeu în weekendul 22 - 24 iunie”, a precizat Zatykó Gyula, organizatorul principal al Zilelor Sfântului Ladislau. Punctul de întâlnire al cicliştilor va fi mormântul Sfântului Ladislau din Cetate, unde doritorii sunt aşteptaţi la orele 09.30. Tot în prima zi de festival, 17 iunie, de la ora 17.00, orădenii sunt invitaţi să planteze flori la bustul lui Szigligeti Ede din faţa teatrului. În acest sens, organizatorii vor pune la dispoziţie 300 de flori, acţiunea fiind inclusă într-un program de înfrumuseţare al oraşului.

Printre evenimentele inedite din aceast an se numără şi programele de cascadorii pe cai, care vor fi prezentate de actori din Ungaria, în zilele de 23 şi 24 iunie. În 24 iunie, în şanţul Cetăţii, de la ora 10.00, vor avea loc concursuri de atelaje. În competiţie s-au înscris 12 echipe din Bihor şi din Ungaria. Acelaşi final de săptămână aduce şi concursul culinar, în care echipele vor găti şi vor prezenta mâncăruri tradiţionale maghiare.

Şi în acest an va avea loc întâlnirea orădenilor de peste hotare, programată în Cetate, sâmbătă, 23 iunie, ora 11.00. Invitatul special al zilei va fi muzicianul A.G. Weinberger. În data de 24 iunie, de la ora 17.00, la bustul lui Rulikowski Kázmér, din cimitirul municipal, va fi locul de întâlnire pentru cei care vor să aducă un omagiu orădenilor, români şi maghiari, care au contribuit la dezvoltarea oraşului. Un alt eveniment care atrage atenţia este dezvelirea contelui Rhédey Lajos. Evenimentul va avea loc luni, 18 iunie, de la ora 16.30, în Parcul Bălcescu. Bustul a fost realizat de sculptorul Deák Árpád, iar bugetul a fost asigurat de Asociația Civică Maghiară, Fondul Cultural Național (Ungaria) şi din donaţii private.

Întreg festivalul va fi predominat de o atmosferă medievală, organizatorii încercând să evoce epoca regelui Matei Corvin. Corturi, armament şi unelte cu care copiii vor putea interacţiona vor împodobi Cetatea. Majoritatea evenimentelor vor avea loc în zona parcului Cetăţii. Pentru a veni în întâmpinarea iubitorilor de fotbal, în weekendul 22 - 24 iunie va exista un cort special amenajat pentru aceştia, dotat cu două televizoare cu diagonala de 135 de centimetri. Din program nu vor lipsi concerte, fiind confirmată prezenţa unor artişti ca Fenyő Miklós este supranumit regele rock and roll-ului maghiar, Trupa Magna Cum Laude sau Rúzsa Magdi.

Bugetul festivalului se ridică la aproximativ 100.000 de euro. Majoritatea banilor provin din  Fondul Bethlen-Gabor şi din partea Fondului Cultural Naţional Maghiar. Primăria Oradea a asigurat 50.000 lei din buget, iar către Consiliul Judeţean Bihor a fost depusă o cerere pentru suma de 30.000 de lei.

Programul detaliat al Zilelor Sfântului Ladislau poate fi studiat pe zilelesfantuluiladislau.ro.