Oraşul Aleşd, prin edilii şi cetăţenii săi, şi-a onorat blazonul. Cea de-a VII-a ediţie a manifestărilor organizate cu prilejul "hramului" său a scos în evidenţă coabitarea deosebită între comunitate şi organele locale, între primar şi aleşii săi. În sprijinul acestei afirmaţii stă o lungă listă cu peste 100 de sponsori care, prin contribuţia lor financiară, au făcut posibilă această grandioasă manifestare spre mulţumirea şi aprecierea tuturor. Sărbătoarea oraşului, unică în felul său întrucât se derulează concomitent cu târgul de vară, se constituie nu doar într-o sărbătoare a aleşdenilor, ci a întregii văi a Crişului Repede, prin masiva prezenţă a locuitorilor acestor plaiuri la manifestările culturale şi la târg. Această sărbătoare a fost onorată de prezenţa deputaţilor Cornel Popa, Valeriu Boeriu, a secretarului general al guvernului, Ilie Bolojan, şi a subprefectului Traian Abrudan. Manifestările artistice au debutat sâmbătă, 31 august, cu o seară de folclor, în care ansamblul "Vergelul" Alina Pinca şi ansamblul "Auşeana" au făcut o bună propagandă muzicii şi dansului popular. Sâmbătă, 1 septembrie, manifestările au fost dedicate cu preponderenţă tineretului, care a aplaudat interpreţi amatori şi profesionişti, printre care îndrăgiţii componenţi ai Asociaţiei "Suflet de stea", Vivere, Yana, Delia şi Voltaj. Duminică, aproximativ 10 mii de spectatori au răsplătit cu aplauze pe Carmen Şerban şi formaţiile Dance, Desperado şi Simplu, care, cu ritmuri alerte şi şlagăre cunoscute, au încins atmosfera. Un impresionant foc de artificii a încununat ce-a de a VII -a ediţie a Zilelor oraşului. În încheiere, dar nu în ultimul rând, se cuvin aprecieri şi celor care prin munca şi eforturile lor au făcut ca aceste manifestări să aibă strălucirea meritată: Ghiţă Cociorva, sufletul şi regizorul acestui spectacol, Ioan Demian şi echipele lor.