Fundaţia Franco-Română organizează, în zilele de 18, 19 şi 20 martie, Zilele Francofoniei. Cu acest prilej, Cinematograful Transilvania va găzdui, în perioada mai sus amintită, filmul "Misterul camerei galbene", difuzat de la ora 19.00. A doua zi dedicată acestui eveniment va debuta în cadrul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai", între orele 12.00-13.00, cu un program organizat în limba franceză de către copiii Grădiniţei nr. 47 din Oradea, avându-l ca oaspete de onoare pe ambasadorul francez, Excelenţa Sa Philippe Etienne. În zilele de 19 şi 20 martie, Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret Arcadia va prezenta, de la ora 10.00, respectiv 11.00, spectacolele: "Căţeluşul Albastru" şi "Rim, Cim, Cim".