În fiecare an, în luna septembrie, în Europa se desfăşoară acţiuni care au drept scop cunoaşterea şi punerea în valoare a unor monumente istorice. Spre deosebire de alte ediţii, tema din acest an este "Apa - reflectată în patrimoniul cultural". În judeţul Bihor, evenimentul va fi sărbătorit sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 11.00, la Rezervaţia naturală "Pârâul Peţa", din Băile 1 Mai, şi duminică, 18 septembrie, la Moara de apă din Roşia. Cu acest prilej, vor fi susţinute o serie de comunicări, legate de tema în cauză, de către prof. univ. dr. Aurel Chiriac, muzeografii Ana Marossy, Radu Huza şi Vasile Danciu, precum şi de prof. Crăciun Parasca, prof. univ. dr. Barbu Ştefănescu, prof. univ. dr. Ioan Godea şi preotul Dorel Haiduc. "Dorim să tragem atenţia asupra valorii patrimoniului, deoarece apa este un patrimoniu natural, o minune care pentru a şti să o preţuieşti ai nevoie de cultură", a explicat prof. Crăciun Parasca. Instituţiile implicate în buna desfăşurare a manifestării sunt: Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, Primăria comunei Sânmartin şi Primăria comunei Roşia.