Continuând tradiţia, Consiliul local şi Primăria comunei Ţeţchea organizează, în zilele de 18 şi 19 august, ediţia cu nr. 14 a Zilelor comunei, sub genericul "Serbările verii la Ţeţchea".

Ineditul acestor manifestări îl reprezintă îmbinarea activităţilor sportive şi recreative cu cele cultural-artistice, la care sunt antrenaţi atât copii, cât şi adulţii din comună. În ziua de 18 august, în cadrul "Cupei de vară", vor avea loc întreceri între satele comunei la fotbal, pescuit, ciclism şi skandenberg, după următorul program: ora 8.00, concurs de pescuit; 15.00, fotbal, Subpiatră - Telechiu; 16.45 - concurs de ciclism pentru copii sub 14 ani; 17.00 - fotbal, Ţeţchea - Hotar şi concurs de skandenberg; 19 august, ora 16.00, finala la fotbal; 18.00 - concurs de cros pentru copii sub 14 ani; concurs de skandenberg. În paralel, pe scena amenajată în preajma sălii de sport, se va derula spectacolul artistic. Îşi dau concursul: Alex de la Orăştie (sâmbătă, ora 20.00), iar duminică vor evolua: de la ora 14.30, Ansamblul Crişana, 18.00, Florica Tomoiagă, iar de la 21.00, DJ Project. Câştigătorii la concursurile sportive vor fi premiaţi.