Cea de-a 24 serie de elevi declaraţi admişi în urma susţinerii examenului din sesiunea august 2013 la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" din Oradea au depus, ieri, jurământul militar. Cei 60 de tineri, dintre care 12 fete, vor urma timp de doi ani cursurile instituţiei de învăţământ, pregătindu-se astfel să devină poliţişti la viitoarele frontiere Schengen ale României. 

La festivitatea de depunere a jurământului militar desfăşurată, ieri, la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" au fost prezenţi, pe lângă părinţii şi rudele tinerilor elevi, chestorul de poliţie Vasile Guşatu - directorul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din IGPF, reprezentanţi ai altor instituţii publice din municipiul Oradea, comandanţi şi şefi ai structurilor MAI şi MApN din garnizoana Oradea, veterani de război, înalte feţe bisericeşti ale Episcopiei Ortodoxe Oradea, şefi şi directori ai instituţiilor cu care şcoala cooperează. Cei şaizeci de elevi care au depus jurământul militar, dintre care doisprezece fete şi patruzeci şi opt de băieţi, au fost declaraţi admişi în urma unui examen de admitere desfăşurat în luna august. Festivitatea de ieri a debutat cu întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului şi salutarea drapelului de luptă, după care a urmat alocuţiunea directorului şcolii, comisarul şef Ovidiu Stanciu. Momentul solemn, depunerea jurământului, a fost urmat de discursurile oficialităţilor, întregul eveniment încheindu-se cu intonarea imnului de stat şi defilarea detaşamentului de onoare. La Şcoala din Oradea, durata studiilor este de doi ani, elevii fiind pregătiţi pentru a deveni agenţi ai Poliţiei de Frontieră la viitoarele frontiere Schengen ale României. Curricula de învăţământ a fost reactualizată pe baza experienţei acumulate din parteneriatele pe care instituţia le are încheiate cu Şcoala similară din Eschwege - Germania, Şcoala Medie de Ordine Publică din Miskolc şi Şcoala Medie de Ordine Publică din Szeged ambele din Ungaria. Elevii şcolii parcurg în aceşti doi ani de studii un proces de învăţământ modern, centrat pe formarea unor competenţe din standardul de pregătire profesională. Pentru a-şi forma toate aceste competenţe elevii au alături un corp de cadre didactice competente şi dispun de o bază material-didactică completă în continuă modernizare, au la dispoziţie laboratoare de specialitate, o zonă de simulări tactice, laborator de limbi străine şi de informatică moderne cu acces permanent la Internet,  iar spaţiile de cazare sunt comparabile cu spaţiile altor şcoli de profil din Uniunea Europeană.