Zece primării semnează contracte de finanţare pentru amenajarea de parcuri
Reprezentanţii a 10 primării din judeţul Bihor încheie, în această săptămână, la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, contractele de finanţare pentru realizarea de parcuri în localităţile pe care le administrează. Finanţarea se face prin Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi.
În data de 23 octombrie a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial hotărârea de Guvern care aprobă lista proiectelor care urmează să fie finanţate în prima etapă a programului. Pasul următor în implementarea programului este semnarea contractelor de finanţare între Administraţia Fondului pentru Mediu şi primăriile ale căror proiecte au fost aprobate pentru finanţare. Astfel, începând de ieri, reprezentanţii autorităţilor locale au fost invitaţi la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru a semna contractele de finanţare. Din judeţul Bihor, ieri au încheiat contractele primăriile din Oradea, Salonta şi Aleşd, azi - primăriile din Marghita şi Ştei, mâine - primăriile comunelor Tăuteu, Nojorid şi Paleu, iar joi, 1 noiembrie, va fi rândul Primăriei comunei Borş. Vineri, 2 noiembrie, Primăria comunei Şimian este programată pentru încheierea contractului de finanţare, ultimul din totalul de 10 proiecte de parcuri aprobate pentru judeţul Bihor. Investiţiile vor fi demarate imediat după semnarea contractelor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.