Zăpada a făcut primele victime - A derapat şi a intrat pe contrasens
Un bihorean de 33 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe drumul judeţean 797, în localitatea Sântandrei, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi a derapat, intrând, pe contrasens, într-un autotursim care circula regulamentar.
Accidentul s-a petrecut luni, 2 februarie, la ora 08.15. Într-o curbă la stânga, pe un carosabil acoperit cu zăpadă, autoutilitara a intrat în derapaj, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat peste un autoturism condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Roşiori, judeţul Bihor. În urma accidentului, bărbatul de 50 de ani care conducea autoturismul a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. Poliţiştii continuă cercetările în cauză, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.