World Harmony Run - Alergătorii l-au pus pe prefect la fugă
Delegaţia oficială a World Harmony Run, care a adus joi seară în România torţa armoniei, a făcut un popas ieri dimineaţă la sediul Prefecturii Bihor din Parcul Traian. Alergătorii, escortaţi de o maşină a Poliţiei Rutiere, au fost întâmpinaţi de prefectul Claudiu Pop şi de directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport, Sorin Buhaş.
În timpul scurtei întâlniri, a avut loc o discuţie amicală între alergători şi prefectul de Bihor. Claudiu Pop a afirmat, ţinând torţa armoniei în mână, că apreciază mult acţiunea sportiv-umanitară, mai ales în condiţiile în care lumea duce lipsă din ce în ce mai mult de armonie. Prefectul a lăudat judeţul Bihor, primul din ţară prin care trece torţa în acest an, şi le-a oferit alergătorilor materiale promoţionale despre zona aceasta. La rândul său, prefectul a primit din partea oaspeţilor o plăcuţă cu câteva din învăţămintele lui Sri Chinmoy, liderul spiritual care a înfiinţat, în urmă cu 25 de ani, World Harmony Run. De asemenea, alergătorii au interpretat imnul acţiunii. La final, oaspeţii l-au convins pe Claudiu Pop să alerge cu ei, astfel că reprezentantul Guvernului în judeţul Bihor a alergat cu torţa în mână până la intersecţia cu strada Andrei Şaguna, după care s-a întors la Prefectură, lăsându-i pe alergători să-şi continue cursa. Reamintim că, în perioada 28 iunie - 4 iulie, flacăra armoniei va fi purtată pe traseul Oradea - Zalău - Satu Mare - Baia Mare - Suceava - Botoşani - Costeşti. Torţa se va întoarce în România în 10 iulie pe la vama Giurgiuleşti, după care va fi purtată pe traseul Galaţi - Brăila - Hârşova - Eforie Sud - Vama Veche. În data de 13 iulie va părăsi din nou România cu destinaţia Bulgaria.



OK