Vulpile, în bătaia puştii
În multe comune din perimetrul judeţului Bihor aflate în apropierea pădurilor, vulpile dau târcoale prin gospodării, provocând numeroase pagube. Cu această problemă se confruntă şi locuitorii din preajma comunei Copăcel, mai precis din satul Sărand. Oamenii de aici se plâng că vulpile s-au înmulţit peste măsură în ultimul timp, facând ravagii în curţile gospodarilor şi răpind animalele mici (găini, pui, gâşte etc.). Teama că vulpile ar putea fi turbate este mare. Ei cer ca persoanele competente să ia măsuri în această privinţă şi să reducă numărul lor prin împuşcare.
În urma discuţiilor purtate cu directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, dl Ioan Silaghi, am aflat că această problemă nu este tocmai atât de gravă precum pare. Persoanele autorizate organizează frecvent vânători de combatere în toate zonele judeţului. Tocmai la începutul acestei luni a început sezonul vânătorii de fazani, ocazie cu care vor fi împuşcate şi vulpile. Directorul AJVPS a mai precizat faptul că nu există restricţii privind împuşcarea vulpilor decât într-o anumită perioadă a anului, iar cei autorizaţi, care deţin armă de vânătoare, sunt liberi să acţioneze în acest sens. În ceea ce priveşte prevenirea rabiei, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor împreună cu Inspectoratul Sanitar Veterinar au organizat în primăvară o acţiune de vaccinare în locurile cu vizuini. S-au folosit în acest scop pastile cu vaccin care de obicei sunt înghiţite de animalele răpitoare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.