Vremea capricioasă doboară arborii de pe mal
În urma vremii capricioase din ultima perioadă, pe lângă străzi inundate, în oraş s-au înregistrat şi căderi de copaci. Aşa se face că, pe malul drept al Crişului Repede, un copac ce părea să fie sănătos a ajuns să fie scos din rădăcini, căzând în apă. De vină pentru dezrădăcinarea copacului pare să fie vântul puternic înregistrat în această săptămână. Chiar dacă au trecut câteva zile de când a fost doborât, copacul nu a fost încă ridicat. Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Bazinale Ape Crişuri Oradea, acesta va fi ridicat în cel mai scurt timp. "Angajaţii Administraţiei noastre nu au ştiut de această situaţie, însă vor interveni mâine (n.r. - azi), alături de angajaţii Primăriei Oradea, pentru a ridica copacul din Criş. Probabil acesta a căzut în urma furtunilor din aceste zile", ne-a declarat Raluca Negruţ, purtător de cuvânt al Administraţiei Bazinale Ape Crişuri.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.