Vize de afaceri pentru Turcia, cu recomandare de la CCI Bihor
Oamenii de afaceri sau reprezentanţii societăţilor comerciale bihorene pot obţine vize de scurtă şedere sau cu multiple intrări în Turcia. Actul normativ care reglementează această facilitate este Hotărârea de Guvern numarul 335 din 18 martie 2004, prin care a fost aprobat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turce privind călătoriile reciproce ale cetăţenilor celor două ţări. În articolul 6 din hotărâre se prevede că oameni de afaceri sau reprezentanţi ai companiilor comerciale, din cele două state, pot obţine vize de scurtă şedere sau cu multiple intrări. Acestea vor fi valabile pe o perioadă de un an, cu drept de şedere pentru maximum nouăzeci de zile, într-o perioadă de şase luni de la data primei intrări, cu un document de călătorie valabil şi numai în baza unei scrisori de recomandare din partea Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor. CCI Bihor elibereaza scrisoarea de recomandare şi intocmeste dosarul necesar în vederea obţinerii vizei anuale cu multiple intrări în Turcia, în conformitate cu HG nr. 335.
Pentru a beneficia de scrisoarea de recomandare, solicitantul trebuie să fie membru al Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor. La ora actuală, CCI Bihor are 130 de membri agenţi economici. Membri ai CCI Bihor pot deveni persoanele fizice autorizate, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale. Taxa de înscrie este de 600.000 de lei pentru firmele care au capitalul social între 2 şi 5 milioane de lei, 1.200.000 lei pentru societăţile comerciale cu capital social de peste 5 milioane de lei, iar persoanele fizice autorizate plătesc 200.000 lei.
Cotizaţia anuală este în funcţie de capitalul social şi se situează între 1.000.000 lei - pentru firmele care au capitalul social între 2 şi 5 milioane de lei - şi poate ajunge la 6 milioane, în cazul firmelor care au capitalul social peste un miliard de lei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.