Vizarea legitimaţiilor se va face şi la anul
Pensionarii orădeni aflaţi în posesia legitimaţiilor de călătorie mai au doar şapte zile în acest an ca să îşi vizeze actele ce le dă dreptul să utilizeze gratuit mijloacele de transport în comun. Până pe data de 18 decembrie, ei se pot adresa în fiecare zi de la ora 8.00 la 19.00, iar sâmbăta de la ora 9.00 la 14.00, funcţionarilor Administraţiei Sociale Comunitare Oradea, care le va aplica viza pe anul 2005. Cei care până la această dată nu vor reuşi să se prezinte la sediul ASCO de pe strada Primăriei nu trebuie să îşi facă probleme, deoarece programul de vizare a acestor legitimaţii va continua şi anul viitor. Până în prezent, aproape 24.000 de pensionari orădeni, din cei 40.000, şi-au vizat legitimaţiile. "Pensionarii sunt rugaţi să se prezinte personal la sediul ASCO, să aibă asupra lor legitimaţia şi buletinul de identitate. În plus, pensionarii de invaliditate trebuie să prezinte funcţionarilor cuponul de pensie", ne-a declarat Konczek Zita, şef Servicu Social în cadrul ASCO.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.