Pentru orice francez, ziua de 14 iulie are o semnificaţie deosebită, cu o puternică încărcătură emoţională. Fiind vorba despre Revoluţia Franceză, de la 1789 încoace, se poate spune că ziua de 14 iulie a însemnat sfârşitul a ceea ce s-a numit "Vechiul Regim" şi, totodată, începutul unei noi ere. 14 iulie a devenit, apoi, Ziua naţională a Franţei, sărbătorită cu entuziasm şi patriotism în fiecare an. Ziua Naţională a Franţei, 14 iulie, comemorează căderea, în 1789, a închisorii Bastilia. Cu toate că în închisoare nu se găseau decât şapte prizonieri, Bastilia a devenit simbolul a tot ceea ce fusese detestabil în vechiul regim. În dimineaţa de 15 iulie, regele a realizat înfrângerea în faţa insurecţiei cetăţenilor parizieni şi a dat ordin de retragere a trupelor fidele lui şi a revenit asupra schimbărilor guvernamentale făcute în urmă cu câteva zile. În Paris, a fost stabilit un nou primar, într-o nouă structură, numită "comună" şi s-a înfiinţat o armată populară, "Garda Naţională". Revoluţia s-a răspândit în ţară după modelul parizian, populaţia organizându-se în municipalităţi cu scop de autoguvernare şi au înfiinţat corpuri ale Gărzii Naţionale, ignorând autoritatea regală. La 27 iulie, într-un gest de aparentă reconciliere, regele a acceptat o cocardă tricoloră, intrând în Primăria Parisului. În ciuda acestui gest simbolic, nobilii părăsesc, încet, încet, ţara, începând să pregătească un război civil şi agitând o coaliţie europeană împotriva Franţei. Cucerirea Bastiliei a demonstrat că puterea regală nu mai era de neînvins, ci că aceasta trebuia să ţină cont de voinţa şi opiniile naţiunii franceze. Ziua de 14 iulie este sărbătorită pentru prima dată de către francezi exact un an mai târziu, în 1790, sub numele de "sărbătoarea Federaţiei", printr-o mare adunare populară pe Champs de Mars, la Paris. Este prima aniversare a acestei zile, care va deveni, abia după aproape un secol, ziua naţională a Franţei. De această zi - şi de Revoluţia franceză, în general - este legat şi cântecul Marseillezei, compus în 1792, declarat imn naţional în 1795. După 218 ani, Franţa încă mai are nevoie de simboluri care să îi amintească de măreţia şi gloria de altădată. Între timp, Franţa a trecut prin experienţa războaielor purtate de Napoleon, apoi prin succesivele schimbări de regim (restauraţia Bourbonilor, Monarhia din Iulie, Republica, Al Doilea Imperiu, din nou Republică). După prăbuşirea imperiului lui Napoleon al III-lea, în 1870, amintirea revoluţiei a devenit o cale de însufleţire a patriotismului francezilor, dar şi de sprijinire a regimului republican. În 1879, 14 iulie a fost sărbătorită semioficial. Un an mai târziu, Benjamin Raspail propune un proiect de lege prin care Republica franceză adopta ca sărbătoare naţională ziua de 14 iulie. Astfel, din 1880 şi până astăzi, francezii sărbătoresc această dată ca zi a Franţei. După Primul Război Mondial, ziua de 14 iulie a fost celebrată în 1919, cu mult fast, ca o adevărată sărbătoare a victoriei. În acelaşi spirit festiv, francezii s-au bucurat de această zi şi în 1945, la un an de la eliberarea Parisului. Această sărbătoare cunoaşte an de an un mare succes. La Paris are loc tradiţionala defilare militară, în faţa preşedintelui Republicii, pe Champs-Elysées, defilare pregătită în amănunt. Parada este deschisă de cadeţii de la diferite şcoli, cum ar fi Şcoala Politehnică, Saint-Cyr, Şcoala Navală, etc. Urmează apoi trupele de infanterie, trupele motorizate şi aviaţia din Patrula Franţei. De asemenea, mai participă şi unităţi ale Gărzii Republicane Franceze şi, ocazional, unităţi ale poliţiei. Parada militară se încheie întotdeauna cu apreciata şi foarte populara defilare a Brigăzii de Pompieri din Paris. După terminarea defilării, preşedintele Franţei obişnuieşte să dea interviuri şi, alături de alţi şefi de Stat şi invitaţi de onoare, sărbătoreşte Ziua Franţei la petrecerea organizată în curtea Palatului Elysées. Deşi steagul tricolor (roşu, alb şi albastru) reprezintă Franţa, personajul feminin Marianne a rămas un simbol al Franţei, al Revoluţiei şi al Republicii. Este vorba despre o tânără, care poartă o bonetă frigiană pe cap, iar numele său provine din numele compus Marie-Anne, foarte răspândit în secolul al XVIII-lea. Personajul este reprezentat pe monedele franceze şi pe mărcile poştale, ca un simbol al Republicii. Şi cocoşul galic este un străvechi simbol al spiritului francez, existând încă din Antichitate (gallus, în latină, înseamnă şi gal şi cocoş). A fost reluat în secolul al XVI-lea şi - mai ales - după Revoluţia de la 1789. Cocoşul apare pe o monedă de aur franceză bătută în 1899. El este întâlnit chiar şi ca emblemă sportivă pe echipamentul naţionalei Franţei.