Virusul demolării bântuie fostul Spitalul de Boli Infecţioase - Viitoarea parcare supraetajată rade garajele riveranilor
Trei asociaţii de proprietari din centrul Oradiei au decis să dea în judecată municipalitatea pentru că aceasta vrea să le dărâme garajele. Potrivit unei decizii a Primăriei, proprietarii garajelor construite lângă Spitalul de Boli Infecţioase sunt obligaţi să elibereze terenul, termenul acordat fiind 15 august. Riveranii au ripostat, atacând decizia la Judecătoria Oradea, care a fixat primul termen de judecată pentru data de 31 august.
La începutul lunii iulie, pe uşa fiecărui garaj aparţinând locatarilor de pe strada Republicii nr. 25 a fost lipită o notificare prin care aceştia erau anunţaţi că trebuie să demoleze aceste construcţii şi să elibereze terenul până cel târziu în data de 15 august, deoarece "în zona în care este amplasat garajul/copertina dumneavoastră urmează să se realizeze investiţii de interes public". Proprietarii mai erau înştiinţaţi că, în cazul în care până la expirarea termenului nu vor da curs notificării, "vom proceda la desfiinţarea construcţiei pe cale administrativă, cu suportarea de către dumneavoastră a cheltuielilor privind ridicarea, transportul şi depozitarea materialelor rezultate din demolare.
Cu căruţa înaintea cailor
De asemenea, pentru neeliberarea terenului, la somaţia administratorului, se va aplica o amendă contravenţională între 500 şi 1.000 lei, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 852/29.10.2009." Proprietarii garajelor au decis să se adreseze instanţei, considerând că nu există motiv întemeiat pentru care li s-a cerut demolarea garajelor. "Nu au niciun proiect, niciun PUZ aprobat (n.r. - pentru parcarea supraetajată care va fi construită în locul Spitalului de Boli Infecţioase). Plătim impozit atât pe teren, cât şi pentru construcţie. De ce să desfiinţeze garajele noastre până nu demolează Spitalul?", a afirmat, revoltat, Dragoş Lascău, unul dintre proprietarii garajelor.
Locatarii se întreabă unde vor mai putea parca după ce vor rămâne fără garaje, temându-se că administraţia publică locală va desfiinţa şi bariera pe care au instalat-o în spatele clădirii Tribunalului după 10 ani de demersuri. "Acum trei ani am reuşit să punem bariera. Acum au acces doar riveranii, pentru că înainte toţi care aveau probleme în această zonă parcau lângă blocul nostru. Nici măcar nu mai puteam să ne scoatem maşinile din garaje", susţine Lascău. "Plătim impozite pentru maşini. Unde o să le punem? Pe bloc? Am plătit impozit calculat ca pentru garaj, deşi eu am doar copertină. Aceştia ne conduc, pe care nu-i interesează ce se întâmplă cu noi? Suntem şerbi pe proprietatea lor?", a adăugat un alt locatar. Proprietarii au încercat să discute cu reprezentanţii municipalităţii, însă aceştia i-au anunţat că, dacă nu demolează construcţiile, în data de 15 august vor veni buldozerele. Locatarii de pe strada Republicii 25 sunt constituiţi în trei asociaţii de proprietari, fiecare dintre acestea acţionând în instanţă municipalitatea. Primul termen pentru suspendarea deciziei este stabilit însă pentru data de 31 august, la două săptămâni după ce expiră termenul dat de Primărie. De asemenea, pentru anularea deciziei s-a stabilit ca termen data de 29 noiembrie.
De unde sare drobul de sare
În ceea ce priveşte poziţia Primăriei municipiului Oradea, Direcţia Tehnică a explicat faptul că legea permite administraţiei să decidă demolarea garajelor, deoarece contractul dintre cele două părţi a expirat. Mai mult, reprezentanţii municipalităţii susţin că motivul pentru care s-a luat această decizie este de a pregăti terenul în vederea demolării Spitalului de Boli Infecţioase, deoarece "există pericolul de a cădea porţiuni din clădire pe garajele de acolo". De asemenea, aceştia au precizat că termenul dat pentru demolarea construcţiilor şi eliberarea terenului este în vigoare, până acum neprimind nicio înştiinţare de existenţa vreunui proces aflat pe rolul instanţelor bihorene.
În aceste condiţii, singura posibilitate pentru locatari de a-şi păstra garajele până când se pronunţă Judecătoria Oradea este fie să notifice Primăria Oradea despre existenţa procesului de suspendare a deciziei, fie să solicite urgentarea acestuia.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.