Vineri, de la ora 18.00, prima licitaţie la Casa Prinţesa Anastasia
Casa de licitaţii Prinţesa Anastasia invită orădenii la prima licitaţie, care va avea loc în data de 19 septembrie, de la ora 18.00. Iubitorii de artă vor putea achiziţiona obiecte de mobilier, obiecte decorative, tablouri sau bijuterii. Preţul de pornire al obiectelor licitate este între 400 de euro şi 5.000 de euro.
Prima licitaţie a Casei Prinţesa Anastasia va avea loc vineri, 26 septembrie, de la ora 18.00. Aşa cum a explicat managerul şi co-proprietarul Foris Sandor Gyorgy, orice orădean care doreşte să achiziţioneze un obiect de artă este aşteptat la eveniment. În prealabil, potenţialii clienţi trebuie să studieze obiectele care se scot la licitaţie (publicate pe site şi expuse la sediul galeriei de pe strada Vasile Alecsandri nr. 4), să citească regulamentul licitaţiei şi să se înscrie, descărcând formularul de pe site (printesaanastasia.ro). În urma înscrierii, aceştia vor primi un număr cu care pot licita. Managerul a mai subliniat că, la această primă ediţie, oamenii vor primi explicaţii legate de buna desfăşurare a unei licitaţii, vor avea ocazia să se familiarizeze cu conceptul, iar curioşii care nu vor să cumpere, ci doar să asiste, sunt bineveniţi cu condiţia să urce în sală abia după ce cumpărătorii şi-au ocupat locurile. Foris a mai subliniat că se poate licita şi telefonic, 10 linii fiind deschise în acest sens. "Eu sunt mulţumit chiar dacă nu o să am la acest prim eveniment mulţi cumpărători. Vreau să explic legea, să explic ce se poate face şi ce nu", a spus directorul. El a sfătuit orădenii să investească în artă, pentru că dincolo de farmecul ei incontestabil arta nu se devalorizează ci, dimpotrivă, îşi sporeşte valoarea odată cu trecerea timpului. Orădenii vor putea opta pentru obiecte de mobilier, artă decorativă, tablouri sau instrumente muzicale, care au preţuri de pornire între aproximativ 400 de euro şi 5.000 de euro.



Comentarii