În preajma Sărbătorilor de Iarnă, vineri, 23 noiembrie, de la ora 18.00, în sala de spectacole a Teatrului din Oradea, va avea loc un concert de colinde și pricesne, organizat de Asociația SOS Autism Bihor.

Invitatul special al evenimentului va fi Marinel Petreuș, fiul regretatului Ion Petreuș, din Baia Mare, cel care duce mai departe tradiția Fraților Petreuș, interpreți renumiți în toată lumea pentru celebrele cântece maramureşene.

Alături de el, vor mai colinda Daniela Jurjuț, Teodora Șandru și Corul Liceului Teologic Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu”, dirijor Lakatos Ștefan Alexandru.

Prezentatorul serii va fi Mihai Dacin.

„În foaierul teatrului se vor putea achiziționa, printr-o donație, obiecte de decor confecționate în cadrul atelierelor noastre”, anunță organizatorii evenimentului.

Concertul este susținut de Consiliul Județean Bihor și Teatrul Szigligeti din Oradea.

Biletele pentru concert se pot achiziționa de la sediul Asociației SOS Autism Bihor, str. Miron Pompiliu nr. 5, sau prin telefon, la numerele: 0742-529.453, 0744-559.154. Prețul unui bilet este de 50 lei, la lojă, și 40 de lei, în sală sau la balcon.

Sumele de bani obținute în urma vânzării biletelor vor fi donate Asociației SOS Autism Bihor. Toți cei interesați sunt așteptați cu drag la eveniment.