Viitorii poliţişti comunitari, triaţi după fiecare examen
Ieri, la sediul Primăriei Oradea au fost afişate rezultatele testelor psihologice pe care viitorii poliţişti comuntari au trebuit să le susţină în cadrul concursului demarat în urmă cu o săptămână. Acest test a fost o probă eliminatorie, din cei 188 de candidaţi 162 fiind declaraţi apţi.
Pentru ocuparea unuia din cele 57 de posturi de agenţi comunitari, cei 194 de concurenţi trebuie să parcurgă mai multe probe. Lunea trecută a fost susţinută proba sportivă, după care, a doua zi, 188 dintre ei au susţinut un test psihologic. Ambele probe au fost eliminatorii. Testul psihologic s-a dovedit a fi destul de greu, atât pentru concurenţi, cât şi pentru psihologi, cărora le-a trebuit mai multe zile pentru interpretare. În aceste condiţii, proba scrisă, programată pe data de 5 noiembrie, a fost amânată pentru ziua de azi, după ce ieri au fost afişate rezultatele testului psihologic. Unii dintre concurenţii prezenţi ieri să vadă rezultatele ne-au declarat că testul a fost destul de dificil, în schimb, alţii au spus că nu a reprezentat un grad mare de dificultate. "Mie nu mi s-a părut foarte greu. Până acum a fost bine. De acum încolo va fi mai greu", ne-a declarat Raul Popa, unul dintre candidaţi. Tot ieri, cei şase candidaţi înscrişi pentru cele trei posturi de şef serviciu în cadrul Poliţiei Comunitare au susţinut proba scrisă. Toţi candidaţii vor mai avea de trecut un examen, proba interviu urmând să cuprindă întrebări din codul de bune maniere, test de limbă etc.



dezorganizare totala,avand in vedere progamul anutat, care nu a fost respect.CORUPTIA ramane tot pe primul loc.si mai sunt inca cinestie cate maruntisuri mascate foarte bine.mult succes viitorilor politisti comunitari.