Victorie în primul amical
Formaţia condusă de Lucian Ciocan şi-a reluat antrenamentele în urmă cu o săptămână, efectuând zilnic o şedinţă de pregătire la Băile Felix. Printre noutăţile apărute în lot se numără juniorul Lincar de la FC Oradea, respectiv Ştiac, un fotbalist orădean, care a evoluat ultima dată la Minerul Lupeni. În schimb, echipa nu poate conta pe Vainagi şi Lucuţa (ambii accidentaţi).
Miercuri, Lotus a susţinut primul joc de verificare, întâlnind Minerul Işalniţa, formaţie aflată în cantonament la Băile Felix, pe care a învins-o fără probleme cu scorul de 4-1 (4-0). Marcatorii gazdelor au fost: Szelesi, Reican şi Farcău (2).
Lucian Ciocan a aliniat următoarea echipă: Câmpan - Lazăr, Brândaş, Pavel, Galea, Anton, Iuhas, Lincar, Szelesi, Farcău, Reican. Au mai evoluat: Morna, Toth, Rus, Simoc, Ştiac, Bara.
"După aspectul jocului, diferenţa de scor putea fi mai mare, dar în repriza secundă am menajat câţiva titulari, introducând în locul acestora juniori pe care doream să-i testez", a precizat antrenorul Lotusului, care ne-a mai informat că ,sâmbătă, la ora 10.00, au programat un nou joc amical. În cazul în care nu se va găsi nici un alt adversar, vor juca tot cu minerii doljeni.
"Dorim să efectuăm o pregătire cât mai bună, având în vedere că, după cum stau lucrurile, sunt şanse mari să se materializeze dorinţa noastră de a evolua în Divizia C. Vrem să mai încercăm câţiva fotbalişti pentru a întări lotul, doresc să am pe fiecare post doi jucători de valoarea apropiată", a mai adăugat Ciocan. La antrenamentul de ieri, a participat şi portarul Bradea, care şi-a manifestat interesul de a evolua din toamnă la Lotus. Dacă va învinge Minerul Ştei în jocul din Cupa României, Lotus ar putea urca la munte pentru un cantonament de 7 zile, urmând ca etapa a doua de pregătire să cuprindă alte şapte zile de stagiu centralizat, la Băile Felix, programat după disputarea următoarei faze a competiţiei KO.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.