Au trecut apoape zece ani de când Legea 44 privind veteranii de război a intrat în vigoare, iar beneficiarii ei mai aşteaptă cu sufletul la gură ca măcar în ultimele lor clipe pe acest pământ să poată să-şi mai vadă recompensate strădaniile lor pentru apărarea ţării. Mai toţi cei peste 8.500 de veterani de război bihoreni au trecut de mult pragul celor 80 de ani şi mulţi dintre ei sunt sceptici că vor mai apuca să se bucure de acele parcele de teren pe care administraţiile locale ar fi trebuit să le pună la dispoziţie. Proprietari fără teren În Oradea, 16 octogenari veterani se sting văzând cu ochii şi se tem că vor mai trece ani buni până când vor putea să păşească pe acele parcele care le-au fost repartizate de municipalitatea orădeană. Singura suprafaţă de teren care s-a dorit a fi identificată de către municipalitate a fost cea de 3,8 ha în zona Ioşia, între străzile Ovidiu Densusianu şi Henrik Ibsen. Grăbită să scape cât mai repede de o astfel de povară şi să se spele pe mâini într-un mod elegant, celor 16 veterani decoraţi cu medalii, precum şi celor 44 de luptători în revoluţia din decembrie 1989, Primăria le-a repartizat, printr-o hotărâre a Consiliului Local Oradea, din aprilie 2002, 60 de parcele, fără ca situaţia lor juridică să fie clarificată. Astfel că, la data la care veteranii au fost convocaţi la faţa locului pentru parcelare, s-au trezit alungaţi, batjocoriţi şi umiliţi de către riveranii care folosesc acele terenuri în mod abuziv. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, viaţa celor care în mod abuziv se folosesc de acel teren şi-a reluat cursul normal încă de a doua zi, ei smulgând ţăruşii înfipţi şi continuând să semene, să cultive şi să culeagă roadele pământului, fără ca nici într-o zi liniştea lor să fie tulburată de forţele de ordine şi inspectorii primăriei. Îngropaţi cu promisiuni deşarte De atunci a mai trecut un an, iar veteranii, care cu trecerea timpului sunt tot mai puţini, au sperat ca măcar în această primăvară să poată să-şi semene şi ei aici un răsad de morcovi sau ceapă. "Am aşteptat cinci ani să pot să-mi văd şi eu pământul pe care aş vrea să-l folosesc. Am împlinit zilele trecute 80 de ani şi mă tem că nu voi mai apuca ziua în care să-mi văd şi eu acea bucăţică de teren", ne-a declarat T. Bodea, unul dintre veteranii de război. Din păcate, şi de această campanie de primăvară pare că se vor bucura tot acei uzurpatori, la adăpostul indiferenţei celor de la Primărie, care parcă se sfiesc să aplice legea şi să-i pedepsească pe vinovaţi. Mai mult, veteranii cred că întreaga acţiune a fost bine pusă la punct de minţi diabolice din Primăria Oradea, care astfel şi-au făcut datoria faţă de aceşti eroi, dar mai departe nici că le pasă, lăsându-i în voia sorţii. "Tergiversarea punerii în posesie a fost cauzată de starea de indiviziune care există cu trei dintre persoanele fizice şi Primăria Oradea. Astfel, a trebuit să intentăm un proces în instanţă şi sperăm ca, în această primăvară, situaţia juridică a terenului să fie clarificată", ne-a declarat Mircea Sabău, director în cadrul Administraţiei Patrimoniului Imobiliar. Nici în judeţ situaţia nu pare să fie mai favorabilă. Există primării care refuză în multe cazuri onorarea cererilor veteranilor de război pentru împroprietărirea cu teren, acestea invocând insuficienţa suprafeţelor de teren, chiar şi în zona rurală! "Exită localităţi în care bunăvoinţa primarilor a fost grăitoare. Din păcate, în majoritatea cazurilor, solicitările membrilor noştri nu au fost onorate, doar 23% dintre cererile veteranilor fiind onorate", ne-a declarat col (r) Ionescu Perşa, vicepreşedintele Filialei Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.