Vestitorii primăverii, la Drăgăneşti
Deşi primăvara se face mai greu simţită în depresiunea Beiuşului, cei mici au adus un strop de căldură la Primăria Drăgăneşti. În cadrul proiectului "Primăvară, bun venit în zăvoiul înverzit", 24 de pitici voinici de la Grădiniţa cu program normal, grupa combinată "Fluturaşii" şi de la Şcoala cu clasele I-IV din Şebiş, îndrumaţi de cadrele didactice Gudiu Ioana şi Laza Ioana, au expus mărţişoarele realizate de ei.
Venisajul expoziţiei a avut loc de Ziua Mărţişorului, în sediul Primăriei, fiind prezenţi părinţii copiilor, angajaţii instituţiei şi cadrele didactice din comună. Aceştia au fost încântaţi de micile lucrări de artă realizate din hârtie colorată, cocă, scoici şi diverse materiale reciclabile prin tehnica quilling. Ioana Gudiu, profesoară pentru învăţământul preşcolar, a spus cu acest prilej: „Am dorit să îi iniţiem pe copii în arta frumosului şi să facem un pic de educaţie ecologică, folosind diverse materiale reciclabile pentru realizarea mărţişoarelor". La rândul său, Bogdan Gheorghe, primarul comunei Drăgăneşti, a arătat: „Am fost impresionat de ceea ce au putut realiza aceşti copiii deosebiţi şi doresc să felicit, pe această cale, cadrele didactice pentru expoziţie".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.