Zeci de copiii s-au adunat aseară în Orăşelul copiilor, în cadrul unui spectacol artistic ce a avut ca scop anunţarea primăverii. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Academia de Dans şi Bune Maniere "Ars Nova". Profitând de vremea bună, tinerii dansatori au încercat să aducă primăvara şi în sufletele orădenilor printr-un spectacol ce a cuprins momente inedite de show dance, dans-balet şi majorete. Spectacolul s-a desfăşurat pe scena Amfiteatrului, în cadrul programului evoluând şi campioana mondială la show dance, Denisa Bocia. De asemenea, au evoluat şi elevii cursurilor de dans modern şi majorete din Orăşelul copiilor. Toate evoluţiile micilor artişti au fost răsplătite cu ropote de aplauze de către cei prezenţi. Organizatorii au pregătit pentru participanţi şi o tombolă, la care s-au oferit mai multe premii şi în urma căreia a fost acordat un abonament pentru o lună la cursul de gimnastică de iniţiere, care se desfăşoară în Orăşelul copiilor.
Pentru dansatorii Academiei "Ars Nova", spectacolul a constituit ultima apariţie pe scenă înaintea super-masterului din Ungaria, unde vor avea loc calificările pentru Campionatul European de Show Dance din Croaţia.