Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică au pus în mişcare acţiunea penală şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Maior Vasile Ciocan, fostul director al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, respectiv a inculpatului Rist Ernestin sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă.

În luna aprilie 2004, în timp ce se deplasa, pentru executarea atribuţiilor de serviciu, de la Satu Mare spre Halmeu, pe DN 19, aflându-se la volanul unui autoturism proprietatea Inspectoratului de Poliţie Bihor, inculpatul Ciocan Maior Vasile, la acea dată director al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea, a produs un accident soldat cu moartea unei persoane şi rănirea altor două. Astfel, în timpul efectuării unei manevre de depăşire, în zona unei intersecţii din comuna Botiz, maşina condusă de Ciocan a acroşat un autoturism condus de Rist Ernestin, care intenţiona să vireze stânga pentru a pătrunde pe o stradă laterală. În încercarea de a reduce efectele impactului, fostul director al DPF Oradea a ieşit din coloană pe sensul opus de deplasare, fiind lovit violent, de un alt autoturism, condus de Tiberiu Pal, care circula regulamentar. În urma coliziunilor a survenit decesul Claudiei Pal, vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto Tiberiu Pal şi vătămarea corporală gravă a lui Ciocan Maior Vasile. Cauza determinată a accidentului, conform expertizelor efectuate, a constituit-o manevra de virare spre stânga efectuată de Rist, fără o asigurare prealabilă şi într-o zonă care interzicea această manevră, producerea evenimentului rutier fiind favorizată de deplasarea pe contrasens a autoturismului condus de Ciocan, într-o zonă în care manevra de depăşire era interzisă. Prin raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Maramureş, se concluzionează că moartea Claudiei Pal, survenită la 17 aprilie 2004 în Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, a fost violentă. Potrivit anchetatorilor, cei doi inculpaţi urmează să răspundă civil, în cadrul procesului penal, faţa de persoanele constituite părţi civile în cauză. Procurorii au dispus, totodată, neînceperea urmăririi penale faţă de Tiberiu Pal pentru fapta de ucidere din culpă (moartea victimei, soţia sa), precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de Ciocan şi Rist pentru fapta de vătămare corporală din culpă asupra lui Tiberiu Pal, care a suferit vătămări corporale ce au necesitat 6 - 7 zile de îngrijiri medicale. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală.