"Vară şi sănătate curată"
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor a desfăşurat, de la începutul sezonului estival, o serie de acţiuni în ştranduri menite să prevină consumul de stupefiante, alcool sau fumatul.
În cadrul campaniei intitulate sugestiv "Vară şi sănătate curată", Centrul de Prevenire, Evaliuare şi Consiliere Antidrog Bihor a derulat o serie de activităţi în ştrandurile din municipul Oradea şi Staţiunea Băile Felix. Astfel, specialiştii antidrog au fost prezenţi de 35 de ori în ştranduri, unde au organizat puncte de informare şi consiliere. Au fost distribuite materiale preventive ( broşuri, pliante, fluturaşi) cu conţinut specific pe prevenirea consumului ilicit de droguri, reducerea fumatului şi a consumului excesiv de alcool. Potrivit reprezentanţilor CPECA Bihor, asemenea activităţi vor continua pe toată perioada sezonului estival cu adresabilitate la toate categoriile de cetăţeni prezenţi în aceste locuri de petrecere a timpului liber.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.