Efectul inundaţiilor din Bihor În după-amiaza zilei de ieri s-au centralizat, la DADR Bihor, datele despre valoarea pagubelor produse, în agricultură, ca urmare a ploilor abundente şi a revărsărilor de ape, din perioada 10-14 aprilie a.c. Ca suprafaţă afectată - terenuri şi culturi agricole - se menţine cifra totală de 6.252 hectare, deşi retragerea apelor, evacuarea acesteia - prin pompare sau prin rigole - a degajat, în proporţii diferite, anumite zone agricole. La prima evaluare estimativă, pagubele sunt de peste 16,6 miliarde lei, dar nu se exclude posibilitatea unor pierderi şi mai mari. Comisiile de inventariere-evaluare acţionează în teren, se întocmesc documentaţiile specifice, pe fiecare cultură agricolă în parte, grad de calamitare, urmărindu-se, totodată, evoluţia semănăturilor de primăvară, a plantelor răsărite, a densităţii acestora pe hectar, cât şi a culturilor cerealiere păioase însămânţate în toamnă. Dintre cele 23 de comune şi două municipii pe a căror rază administrativ-teritorială s-au produs inundaţii, pagube mai mari se înregistrează, deocamdată, la Pomezeu (5,1 miliarde lei), la Salonta (1,8 miliarde lei), la Finiş (1,6 miliarde lei), la Batăr (aproape 1,5 miliarde lei) şi la Tinca (peste 1,2 miliarde lei). O ecuaţie complicată va fi, pentru următoarea perioadă, cum şi când se vor acorda despăgubiri celor afectaţi de aceste inundaţii, în ce măsură se va ţine cont de existenţa sau inexistenţa poliţelor de asigurare a culturilor agricole pe care producătorii le-au încheiat sau nu cu societăţile de asigurare. Să fie, cumva, acest an electoral în favoarea păgubiţilor de pe urma inundaţiilor, chiar dacă nu toţi producătorii şi-au asigurat culturile agricole?