Bisericuţa din lemn din satul Valea Crişului, comuna Bratca, cu un trecut de peste 200 de ani, şi-a chemat din nou credincioşii la slujbă pentru prăznuirea Sfinţilor Mihail şi Gavriil, marţi, 8 noiembrie, preasfinţii arhangheli fiind şi protectorii întru hram al sfântului lăcaş. Anul acesta se împlinesc 250 de ani de la construcţia bisericii săvârşite în anul 1761.

Părintele Nicolaie, preot-profesor, hirotonisit de curând paroh al satului, le-a bucurat sufletul credincioşilor locului prin timbrul inconfundabil al micului clopot din turnul bisericii, care nu a mai bătut de peste o jumătate de secol, chemând credincioşii la slujbă. Biserica, monument istoric, a devenit neîncăpătoare, mulţi dintre sătenii fiind pentru prima oară în faţa minunatelor icoane pictate pe pânză în interiorul lăcaşului. Preotul Nicolaie Duluş Gaboraş a şters colbul după filele îngălbenite ale istoriei locului şi năzuieşte spre o repunere în circuitul de valori culturale a acestei biserici, podoabă sfântă a satului. Este sprijinit de săteni, de Consiliul Local comunal şi de primarul comunei Bratca, dl. Adrian Mateaş.

Ioan GROZE