Vadu Crişului - Tehnologie modernă în biblioteca publică
Un eveniment circumscris sferei culturale din Vadu Crişului, desfăşurat recent, l-a reprezentat înfiinţarea, în cadrul bibliotecii comunale, a unui Program Biblionet, prin care s-a îmbogăţit zestrea spirituală a comunei. Acest program îşi propune să asigure accesul la informaţie prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice.
Biblionetul - "lumea în biblioteca mea" - este cea mai importantă investiţie într-un program de facilitare a accesului public şi de construire a unui sistem durabil de biblioteci publice în România. Biblionet are o valoare de 26,9 milioane dolari, este finanţat de Fundaţia Bill &Melinda Gates şi se derulează pe o perioadă de cinci ani. Programul este un parteneriat între Fundaţia IREX (Internaţional Research and Exchanges Board), Ministerul Culturii şi Cultelor, Fundaţia EOS (Educating for an Open Society) şi Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). Printre primele 12 judeţe care se pot mândri cu biblioteci care au calculatoare cu internet gratuit pentru public în cadrul programului Biblionet se află şi Bihorul, care a implementat acest program până în prezent în 20 de biblioteci orăşeneşti şi comunale. Deschiderea festivă a Biblionetului la Vadu Crişului a avut loc în sala de şedinţe a Primăriei, în prezenţa reprezentanţilor Fundaţiei IREX, ai Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" şi a unor primari din zonă. Primarul comunei, Dorel Cosma, a mulţumit tuturor celor care au contribuit la această realizare, manifestându-şi încrederea în eficienţa acestui program pentru cetăţenii comunei. Au mai luat cuvântul Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii Judeţene, şi Monica Grecu, din partea IREX. A urmat deplasarea la bibliotecă, tăierea panglicii şi vizitarea noului Biblionet, dotat cu patru calculatoare de ultimă generaţie cu aplicaţii Microsoft.
si sa intelegem atunci ca le-au "tras" internet pe 4 cuci in sala de lectura? ma asteptam la ceva soft super, OCR, sisteme de scanare sofisticate si performante etc. niciun detaliu domnule reporter. din stirea matale reiese ca au primit internet si 4 PC-uri, probabil dotate cu Windows si MS Office. trebuia sa ne specificati.