Vadu Crişului - Hajduszoboszlo - Bilanţ fructuos la final de proiect
Un proiect transfrontalier a ajuns la capăt de linie. Parteneriatul dintre Hajduszoboszlo şi Vadu Crişului se arată de perspectivă. De ce Vadu Crişului? Din dorinţa prestatorilor de servicii din Hajduszoboszlo, să diversifice oferta de programe şi cu excursii montane. De ce Hajduszoboszlo? Din dorinţa comunei bihorene de a ajunge la posibilităţile de cazare ca şi partenerii maghiari şi să diversifice oferta de programe şi cu cele balneare.
Proiectul se derulează în perioada 1 martie 2011 - 30 iunie 2013 şi, în acest interval, au avut loc vizite reciproce. Astfel, în mai 2012, în prezenţa partenerului român, s-a inaugurat Biroul de Informare Turistică, în Hajduszoboszlo, iar incubatorul de Afaceri din Vadu Crişului a fost finalizat şi inaugurat în data de 1 iunie a.c. Încheierea proiectului a fost precedată de o expoziţie de fotografii ale orădeanului Ovidiu D. Pop, vernisată în Hajduszoboszlo, peste 150 de imagini fiind realizate la obiective şi zone turistice din cele două localităţi şi împrejurimi. O expoziţie similară de fotografii şi pictură, s-a vernisat şi la Vadu Crişului, în prezenţa celor nouă artişti ale căror lucrări au fost expuse. Inaugurarea Incubatorului de la Vadu Crişului, a avut o largă audienţă. Din delegaţia maghiară au făcut parte: Dl. Vincze Zoltan, secretar al primăriei din Hajduszoboszlo, Mate Lajos, preşedintele Asociaţiei Hotelierilor, alţi oficiali, ziarişti şi prieteni. Fiind ultima întâlnire oficială din cadru proiectului, s-a realizat un bilanţ al întregului proiect, cu realizări şi perspective în vederea asigurării funcţionalităţii incubatoarelor de afaceri. După tăierea panglicii şi sfinţirea localului, Hasas Janos, vice-primar al comunei Vadu Crişului şi Mate Lajos, preşedinte al Asociaţiei hotelierilor din Hajduszoboszlo, au prezentat proiectul şi rezultatele sale. Sau mai prezentat: "managementul destinaţiei turistice; planul de marketing comun în privinţa turismului euro regiunii Bihor - Hajdu-Bihar; planul marketing turistic, precum şi Aplicaţia "Pocket Guide", o aplicaţie city-tur marcă, accesat la nivel mondial de peste 2,5 milioane de utilizatori, accesibil în 90 de oraşe. Acesta devine accesibil şi pentru turiştii care doresc să descopere zona transfrontalieră Ungaria - România. Pentru informarea mai amănunţită a turiştilor, care vizitează Vadu Crişului, s-a redactat o broşură "Cu ce se mândreşte Vadu Crişului" în limbile română, maghiară, engleză şi germană. Valoarea proiectului a fost de: 552.633,86 euro, din care, 366.236,57 euro au revenit comunei Vadu Crişului, ca lider de proiect, iar 146.479,34 euro, primăriei din Hajduszoboszlo. Alţi 19.205,84 euro au revenit Asociaţiei Hotelierilor din Hajduszoboszlo. Şi pentru că orice proiect de anvergură nu poate fi realizat fără implicare, trebuie amintite două colaboratoare, aflate mereu în prim planul derulării proiectului, constituind un liant în apropierea dintre cel două comunităţi: doamnele Levay Eniko, referent turistic şi Palvolgyi Eva, patroana Hotelului Corona, ale căror calităţi şi disponibilităţi de comunicare au facilitat dialogul româno-maghiar, stabilind o punte de legătură care va dăinui dincolo de proiect.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.