Vânătoarea de pedofili
Oradea a fost vizitată, în ultimii zece ani, de numeroşi pedofili, dintre care puţini au fost prinşi. În general, englezi şi olandezi vin aici pentru că în Oradea găsesc "marfă" destulă şi curată. Şi numărul copiilor care îi caută pe pedofili a crescut. Aşa se face că cei mai mulţi pedofili nu sunt prinşi de poliţişti. Copiii au acceptat să întreţină de bună-voie relaţii sexuale cu bărbaţii care le dădeau bani, de multe ori chiar de ordinul sutelor de dolari. În Oradea, poliţiştii au reuşit să pună mâna pe mai mulţi pedofili, trei dintre aceştia fiind condamnaţi. Fiindcă este un oraş de graniţă, Oradea atrage copii din toate regiunile ţării, în lumea cerşetorilor şi a prostituatelor, oraşul fiind cotat ca unul în care se câştigă bine.
(Epi)scopul scuză mijloacele?!
Cei mai mulţi pedofili au venit la Oradea ca reprezentanţi ai unor biserici sau fundaţii care au ca scop grija faţă de copiii orfani sau săraci. Printre cei reţinuţi de poliţişti se numără câţiva englezi, câţiva olandezi şi un italian. Dintre aceştia au fost condamnaţi doar italianul şi doi olandezi. Primul acuzat pentru pedofilie în Oradea a fost englezul Bill Hackerell, care avea la el un act semnat de un episcop din Marea Britanie ce dovedea calitatea lui de preot anglican. Acesta avea şi o legitimaţie de redactor la postul de televiziune CNN. Englezul s-a apropiat de copiii care îşi duceau veacul prin Piaţa Decebal. Pe copii i-a convins să nu mai bea şi să nu se mai drogheze şi îi lua pe rând acasă pentru a-i spăla. Alarmaţi de directorul unei fundaţii din Oradea, poliţia a intrat pe fir. Astfel, s-a aflat că Bill Hackerell avea printre copii câţiva amanţi pe care îi ducea acasă săptămânal. Copiii au declarat că englezul îi obliga să facă sex. Deşi au fost pe urmele englezului câteva săptămâni la rând, poliţiştii nu au reuşit sa îi prindă, iar pedofilia nu poate fi demonstrată numai printr-un flagrant. Copiii nu aveau nici un motiv să colaboreze, atâta timp cât englezul le dădea bani şi mâncare.
Olandezul... "zburător"
În schimb, poliţiştii orădeni au reuşit să prindă un alt pedofil. John Hendry de Burgh a venit din Olanda ca reprezentant al unei fundaţii de caritate. În unul din orfelinatele în care a dus ajutoare, acesta s-a "îndrăgostit" de patru copii fraţi, dintre care trei băieţi şi o fată. De Burgh a cerut să i se dea voie sa îi scoată la plimbare. De fiecare dată, îi ducea la el acasă şi le dădea de mâncare, după care erau invitaţi să se odihnească în pat. Pentru că îi plăceau băieţeii, pe fată nu a mai invitat-o. Din declaraţiile anterioare, a reieşit că olandezului îi plăcea la nebunie să practice sex oral cu băieţii. Pentru corupere de minori, John de Burgh a fost condamnat de instanţă la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare. Acuzaţia de pedofilie nu a fost dovedită niciodată, copiii refuzând să colaboreze din nou pentru prinderea pedofilului.
Ultimul caz de pedofilie a fost semnalat în cursul anului trecut, când tot un olandez, în vârstă de 22 de ani, a fost prins întreţinând relaţii sexuale cu un copil de 10 ani. Poliţiştii l-au urmărit timp de mai multe zile, în care a fost filmat la fiecare dintre întâlnirile cu băieţelul. Cazul este încă pe rol, procesul nefiind finalizat...



EXISTA IN ROMANIA PEDOFILI AUTOHTONI PRINTRE CARE SI PROFESORI BATRANI ...