Luni, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au început urmărirea penală împotriva lui B.A., de 19 ani, din municipiul Oradea. Acesta a sustras din buzunarul hainei unui aleşdan, care se afla în piaţa duminicală, un portmoneu cu acte şi bani. Cercetările continuă. Tot luni, agenţii de siguranţă publică i-au depistat pe R.L., de 18 ani, R.I., de 17 ani, şi Ş.I., de 18 ani, toţi din localitatea bihoreană Cheriu. Cei trei au pătruns în curtea unui imobil de pe raza municipiului Oradea, de unde au sustras patru păsări de curte. Totodată, din casa scărilor unui imobil de locuinţe din Oradea, au sustras două biciclete, prejudiciu recuperat. În cauză s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Compartimentului Criminalitate Judiciară. Oamenii legii au început urmărirea penală faţă de alte două orădence, V.M., de 52 de ani, şi I.B., de 60 de ani, după ce acestea au furat un metru cub de lemne de foc dintr-un imobil de pe raza municipiului Oradea. Prejudiciul, în valoare de 300 lei, a fost recuperat, iar cercetările continuă.