Punctele de trecere a frontierei au fost tranzitate, în 2003, de peste 23 de milioane de persoane (12 milioane erau cetăţeni români, iar restul străini) şi de peste şase milioane de mijloace de transport. Numărul persoanelor care au tranzitat legal frontiera, în 2003, a fost cu 13,2 la sută mai mare faţă de anul precedent. În cursul anului trecut, peste şase milioane de români au trecut frontiera spre alte state şi tot şase milioane de români s-au întors în ţară. Din cei 6.497.082 de români care au ajuns la punctele de frontieră pentru a ieşi din ţară, 1.210.062 (peste 18 la sută) au fost întorşi din drum. Numărul românilor care au intrat în ţară în 2003 a fost cu 13,7 la sută mai mare faţă de cel înregistrat în anul precedent. De asemenea, la sfârşitul anului trecut, numai 5,3 la sută din numărul românilor plecaţi din ţară se mai aflau în străinătate, la studii, la muncă sau în baza unor permise de şedere valabile. Peste 20.000 de români au fost returnaţi din alte ţări, în 2003, ceea ce reprezintă 0,3 la sută din totalul cetăţenilor români ieşiţi din ţară în perioada menţionată. Aproape 20 la sută dintre românii care au încercat să iasă din ţară, în cursul anului 2003, au fost opriţi la frontieră, pentru că nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege pentru a putea părăsi teritoriul României, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.