Reputat sculptor și pictor plastic orădean, profesor universitar doctor și fost decan al Facultății de Arte Vizuale din cadrul Universității din Oradea, Cornel Durgheu se numără printre invitații Galei Laureaților „Uniți Susținem Excelența”. Ediția 2026 va avea loc joi, 23 aprilie, de la ora 19.00, la Cinema Teatru „Florin Piersic”.

La aproape un sfert de secol de la prima ediție din anul 2003, „Gala Laureaților”, eveniment unic de impact național devenit tradiţie la Cluj-Napoca, este o amplă manifestare cultural-artistică polivalentă, dedicată celebrării și premierii valorii și a excelenței.

„Într-o cetate milenară de mare tradiţie europeană, cu un centru universitar secular de prestigiu internaţional, propunem un eveniment dedicat valorii și perpetuării unui perimetru select care să prilejuiască, an de an, întâlnirea personalităţilor marcante, a elitelor din toate domeniile, ale căror efort conjugat să ducă la dezvoltarea, bunăstarea și excelenţa în educaţie, cultură, artă, sport și civilizaţie a întregii comunităţi”, anunță organizatorii evenimentului.

În data de 1 martie 2003, la ediţia a X-a, aniversară, a „Balului Operei”, organizatorii au vernisat, în premieră, prima ediție „Gala Laureaților”, dedicat omagierii valorii, prezentării și premierii excelenței, prin crearea „Trofeului Lya Hubic” și a „Premiului Mecena”. Au urmat, în anul 2009, Titlul și Medalia „Senior al Cetății”, în 2011 - Titlul „Emblemă de Cluj” și Trofeul „Moda cum Laude”, în 2015 - Titlul și Trofeul „Spiritus Mentor”, iar din 2024 „Marele Premiu al Galei” și pregătirea proiectului „Aleea Seniorilor Cetății”.

Printre laureații din acest an se numără: actorul Dorel Vișan (90 de ani), Serge Celebidachi (pentru Cravata Galbenă), prof. univ. dr. Dafin Mureșanu, prof. univ. dr. Ștefan Florian, prof. univ. dr. Vasile Jucan, pr. prof. dr. Ioan Chirilă, Editura Școala Aerdeleană, Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima, BT Arena, Ilarion Voinea și alte personalități marcante ale Cetății.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Pro Transilvania. Amfitrion va fi Anca Țurcașiu.