Deşi alegerile generale la Universitatea din Oradea s-au încheiat ieri, în perioada imediat următoare va fi organizată o nouă serie. Mai mulţi profesori universitari au fost validaţi şi pe postul de şef de catedră, şi în funcţia de decan. Ei vor trebui să renunţe la una dintre funcţii.

Cadrele didactice aflate în incompatibilitate, adică au fost validate în două posturi de conducere, au la dispoziţie 15 zile pentru a remedia situaţia. Astfel, probabil, decanii vor renunţa la şefia catedrelor, posturi pentru care vor fi organizate noi alegeri. În incompatibilitate sunt: Adrian Maghiar, Aurora Mancia, Agneta Marcu, Constantin Bungău, Ioan Horga, Ioan Pantea, Vasile Bara, Floare Chipea, care deţin şi şefia unor catedre, şi posturile de decani. În plus, Elena Bonchiş a fost aleasă şef de catedră, dar face parte şi din echipa de coducere a Universităţii, fiind prorector, la fel ca Ioan Felea. De asemenea, Ioan Horga deţine în momentul de faţă nu mai puţin de trei funcţii de conducere, fiind şef de catedră, decan şi prorector. Pe lângă înlăturarea situaţiilor de incompatibilitate existente, o comisie din cadrul instituţiei de învăţământ analizează şi eventualele conflicte de interese, existând cel puţin două exemple de acest gen, cel al lui Gheorghe Ţară, prorector pe probleme de buget-finanţe şi, în acelaşi timp, director al Curţii de Conturi, şi cel al lui Ioan Mintaş, care deţine o funcţie de conducere în cadrul Universităţii, dar şi o firmă care face afaceri cu instituţia de învăţământ.