Uniunea Europeană, un cartier în construcţie
Studenţii Facultăţii de Istorie-Geografie l-au avut în mijlocul lor, pentru a doua oară în ultimle trei săptămâni, pe Excelenţa Sa Daniele Mancini, ambasadorul Italiei în România. Acesta a susţinut o conferinţă pe tema Uniunii Europene şi a începuturilor acesteia.
Ambasadorul Italiei în România, Daniele Mancini, a susţinut o nouă conferinţă în faţa studenţilor de la specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Facultăţii de Istorie-Geografie. Dacă acum câteva săptămâni principalul subiect de discuţie al conferinţei a fost axat pe conceptul de frontieră şi noile sale valenţe, acum a venit rândul istoriei şi principiilor Uniunii Europene să fie prezentate în faţa studenţilor. Daniele Mancini a făcut o paralelă interesantă atunci când a comparat Uniunea Europeană cu un cartier în construcţie, cel puţin la începuturile sale. "Asemănările dintre un cartier şi Uniune sunt evidente şi prin diferenţele de stil, date în Europa de diferitele culturi ale naţiilor care convieţuiesc aici", a subliniat ambasadorul Italiei. Acesta a evidenţiat că în construcţia cartierului, care este azi Uniunea Europeană, principalul numitor comun a fost economia. De asemenea, studenţii au aflat că Uniunea Europeană a reprezentat o uniune economică, nu una politică şi că Europa nu va deveni niciodată ceea ce sunt Statele Unite ale Americii, pentru că Europa are multe state, culturi, tradiţii şi obiceiuri. De asemenea, cei prezenţi au fost informaţi despre primii paşi făcuţi de Comunitatea Economică Europeană spre ceea ce a devenit mai târziu Uniunea Europeană.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.