Unitatea Crucii Roşii nu are "priză" la orădeni
La aproape două săptămâni de la instalarea în faţa intrării din Piaţa Cetate, prea puţini orădeni au apelat la serviciile medicale ale unităţii Crucii Roşii. Deoarece pe 8 mai se sărbătoreşte Ziua Crucii Roşii, angajaţii şi voluntarii SNCR, filiala judeţeană, desfăşoară acţiuni dedicate acestui eveniment pe tot parcursul lunii. Spre deosebire de 2008, când peste 1.000 de persoane au călcat pragul unităţii, anul acesta mulţi trec indiferenţi, în timp ce alţii se uită, analizează, dau din umeri şi merg mai departe.
Timp de câteva săptămâni, orădenii au posibilitatea să îşi verifice valorile glicemiei şi ale tensiunii arteriale. Crucea Roşie, filiala judeţeană, desfăşoară, la fel ca în fiecare an, în luna mai, o campanie, în cadrul căreia doritorii pot beneficia şi de servicii medicale gratuite. Chiar dacă ambele analize sunt efectuate gratuit pentru cetăţenii nevoiaşi, metoda fiind aplicată la toate categoriile sociale în cazul măsurării tensiunii, orădenii nu s-au înghesuit să beneficieze de aceste servicii. Dacă măsurarea tensiunii arteriale se face gratuit, măsurarea glicemiei se face contra unei sume modice de 5 lei. Potrivit angajatelor Crucii Roşii, de vină pentru numărul scăzut al analizelor efectuate până în prezent este zona în care a fost amplasat cortul Crucii Roşii. "Ne aşteptam la mult mai multe persoane care să solicite efectuarea acestor analize, însă am rămas surprinse să constatăm că, faţă de anul trecut, numărul lor a scăzut. Părerea mea este că locul în care a fost instalat containerul nu este cel mai potrivit", ne-a explicat Lenuţa Pop, din cadrul Crucii Roşii. Dintre puţinele persoane evaluate, angajaţii Crucii Roşii au constatat cu stupoare că multe nici nu ştiau că suferă de anumite afecţiuni. Astfel, în cadrul evaluărilor medicale au fost identificate 11 cazuri de diabet, la persoane cu vârste între 40 şi 50 de ani, care au fost îndrumate la medicul de familie. De asemenea, 25 de orădeni au fost depistaţi, până în acest moment, cu tensiune foarte ridicată. Orădenii mai pot apela la unitatea Crucii Roşii, amplasată în faţa Pieţei Cetate, în fiecare zi, în intervalul orar 08.00-14.00, de luni până sâmbătă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.