Unii s-au angajat, alţii au fost consiliaţi - Integrarea studenţilor pe piaţa muncii
Vineri, 19 octombrie 2012, de la ora 11.00, va avea loc, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea, sesiunea destinată promovării rezultatelor intermediare ale unui proiect internaţional a cărui scop este pregătirea practicii universitare pe piaţa muncii.
Proiectul „Convergenţa pregătirii practice universitare pentru integrarea reuşită a studenţilor pe piaţa muncii" este organizat de Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii din Oradea. Astfel, după 9 luni de implementare au fost obţinute rezultate deosebite, care se reflectă atât în indicatorii atinşi cât şi în activitatea concretă desfăşurată, beneficiind de implicarea şi aprecierea atât a studenţilor, cât şi a tutorilor de practică. În cadrul proiectului, peste 120 de studenţi au beneficiat de serviciile de consiliere şi orientare profesională, precum şi de sprijin sub formă de subvenţii şi au efectuat stagiul de practică în cadrul a 21 de firme partenere. De asemenea, studenţii au avut şi au acces la resursele diseminate prin intermediul site-ului proiectului: www.practing.ro, precum şi acces la platforma dedicată http://practing.ro/recruiter/. În plus, dincolo de însuşirea unor abilităţi practice aplicate în domenii specifice, proiectul a reprezentat un punct de susţinere a studenţilor în demersul de angajare într-o organizaţie, un număr însemnat dintre ei găsindu-şi un loc de muncă, ca urmare a efectuării stagiului de practică.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.