Un vitraliu unic în ţară, la Mănăstirea 'Maica Domnului'
Vitraliul care înfăţişează "Cina cea de taină" de la Mănăstirea Franciscană Greco-Catolică "Maica Domnului" din Oradea este unic în ţară, nu numai prin dimensiunile sale impresionante, ci, mai ales, prin modul în care a fost realizat. În plus, lucrarea a fost realizată după "Cina cea de taină" a lui Leonardo Da Vinci, una dintre cele mai celebre picturi din istoria universală a artelor, care se găseşte în fosta sală de mese a bisericii dominicane "Santa Maria delle Grazie" din Milano.
"Vitraliul a fost realizat în Milano, din sticlă de Murano, de către doi artişti, Amalia Verzea şi soţul ei, Gabriel, ambii originari din România, dar stabiliţi în prezent în Italia. Lucrarea are formă de trapez, având la baza de jos 12 metri, iar la cea de sus, 4 metri", ne-a declarat părintele Damian, cel care a avut şi ideea realizării vitraliului. Fiind o lucrare amplă, executarea acestuia a durat aproximativ trei luni, astfel că, anul trecut, după Florii, părintele Damian s-a deplasat în Italia pentru a-l aduce în ţară. Vitraliul a fost montat în Joia Mare, dimineaţa, iar seara, a putut fi admirat de zecile de credincioşi veniţi să participe la slujba Deniilor Mari. Trebuie precizat că realizarea lucrării s-a făcut cu sprijinul credincioşilor parohiei şi a altor binefăcători. Celelalte două vitralii, reprezentându-i pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, precum şi scenete din viaţa Fecioarei Maria, au fost montate ulterior, creaţie a aceloraşi artişti. Părintele Damian nu se opreşte însă aici. Ajutat de credincoşi, el intenţionează ca, în viitor, în absida din altarul bisericii, să amplaseze un mozaic reprezentând ridicarea Fecioarei Maria la cer. Lucrarea va avea 3,90 metri înălţime, respectiv 3 metri la bază.
Mănăstirea Franciscană Greco-Catolică "Maica Domnului" a fost construită între anii 1992-1994, după un proiect canadian. Lucrările au început în anul 1992, iar în 1993, construcţia a fost încredinţată franciscanilor, care le-au şi finalizat un an mai târziu. În 4 octombrie 1994, biserica a fost sfinţită, având hramul "Maica Domnului", iar de atunci, sute de credincioşi de diferite confesiuni îi trec pragul, pentru a înălţa o rugăciune către Dumnezeu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.