Un viciu de procedură mult prea scump plătit
Ori la (Tri)b(un)al, ori la spital!
Cei doi oameni de afaceri orădeni acuzaţi că ar fi cauzat un prejudiciu de peste trei milioane de euro bugetului de stat şi că ar fi corupt un funcţionar guvernamental s-au internat în spital înaintea audierii în care ar fi trebuit să se discute rearestarea lor. Tribunalul Bihor a amânat, ieri, rejudecarea cererii de arestare formulată de DNA Oradea, cu privire la oamenii de afaceri orădeni Gheorghe Mudura şi Pap Sandor, pentru data de 3 februarie, după ce avocaţii acestora au prezentat acte medicale din care reieşea că cei doi sunt internaţi în spital. Potrivit respectivelor acte, Mudura este internat la Spitalul Universitar Bucureşti, cu ulcer, iar Pap la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, unde a fost operat, miercuri searã, de... colecist. După ce conducerea Curţii de Apel Oradea a arătat cu degetul spre magistratul de la Tribunalul Bihor care se face vinovat de crearea viciului de procedură datorită căruia cei doi au reuşit să iasă după mai puţin de o săptămână din arestul preventiv, ar fi cazul ca şi noua conducere a Spitalului Clinic Judeţean să dea explicaţii asupra perpetuării unor mai vechi practici de împiedicare a actului de justiţie prin facilitarea, bănuim că nu gratuită, sustragerii de la urmăriea penală a celor mai periculoşi infractori...
Patronul de la Master îşi dă "masteratul" la Universitar
Poliţiştii puşi să execute mandatul de aducere emis pe numele lui Mudura şi a lui Papp au aşteptat ore în şir degeaba în faţa locuinţelor celor doi, pentru a-i putea prezenta în faţa instanţei. La Tribunal au ajuns doar apărătorii oamenilor de afaceri, care au adus la cunoştinţa magistraţilor faptul că clienţii lor suferă de afecţiuni ce au necesitat spitalizare, prezenţa lor în sala de judecată devenind, astfel, imposibilă. Cum Codul de Procedură Penală prevede că emiterea mandatului de arestare nu se poate realiza decât după ascultarea inculpaţilor, judecătorul Vasile Poienariu a fost nevoit să fixeze, pentru a treia oară, un nou termen, pentru 3 februarie. Astfel, stresat probabil de gândul că şi-ar putea petrece următorii 10-15 ani după gratii, Gheorghe Mudura s-a îmbolnăvit subit de ulcer şi a fost nevoit să se interneze taman la Spitalul Universitar Bucureşti. Patronul grupului Master este acuzat de complicitate la săvârşirea unor infracţiuni precum dare de mită sau spălare de bani.
Ce se-ntâmplă, doctore?!
Principalul învinuit în dosar este însă Papp Sandor, care, la rândul lui, şi-a "tras" un diagnostic pe măsură. Conform documentelor prezentate de avocatul său, administratorul Steel Petrol şi-a dat seama în ultimele zile că are probleme cu colecistul şi s-a internat în Spitalul Clinic Judeţean Oradea, unde se pare că a fost supus unei intervenţii chirurgicale de specialitate. Surse din cadrul Spitalului clinic judeţean ne-au declarat că Mudura şi Papp ar fi cochetat încă în urmă cu două săptămâni cu ideea internării, însă au fost refuzaţi de mai mulţi şefi de secţie. Până la urmă, însă, Mudura şi-a făcut bagajele, plecând să-şi caute de "sănătate" pe la Bucureşti, iar Papp a fost internat în secţia chirurgului orădean Mircea Pop, care l-ar fi "tratat" cu succes şi pe infractorul internaţional Frantisek Priplata înainte ca acestuia să i se piardă urma, deşi era condamnat definitiv în România la ani grei de puşcărie. Aceleaşi surse spitaliceşti ne-au declarat că responsabilitatea internării unui pacient revine şefului de secţie, dar şi că o intervenţie chirugicală de colecistectomie neoportună nu dăunează grav sănătăţii pacientului, sau cel puţin nu la fel de grav ca un mandat de arestare. Sperăm ca noua conducere a Spitalului Clinic Judeţean să dea explicaţii asupra perpetuării unor mai vechi practici de împiedicare a actului de justiţie prin facilitarea, bănuim că nu gratuită, sustragerii de la urmăriea penală a celor mai periculoşi infractori, care ar putea fi trataţi de toate beteşugurile şi în Spitalul Penitenciar de la Jilava.
Oamenii legii pot pune sare pe coada inculpaţilor
"Avem sentimente de frustrare şi dezamăgire faţă de ceea ce se întâmplă. Simţim că justiţia este neputincioasă în faţa setului nesfârşit de drepturi pe care le au învinuiţii, infractorii mari scăpând întotdeauna de rigorile legii", a declarat, ieri, şeful DNA Oradea, procurorul Ioan Moldovan. Având în vedere tertipurile la care apelează apărătorii celor doi, cel mai probabil aceştia vor invoca starea de sănătate proastă a lui Mudura, respectiv Papp, care nu ar suporta condiţiile de detenţie. Amânările, viciile de procedură şi aşa-zisa stare de sănătate precară nu vor putea însă să îi scape pe cei doi la nesfârşit. În cazul în care va fi necesar, magistraţii pot solicita părerea medicilor legişti cu privire la afecţiunile inculpaţilor, iar dacă se dovedeşte că oamenii de afaceri se sustrag urmăririi penale, mandatele de arestare vor putea fi eliberate şi în lipsă, iar Mudura şi Papp pot fi daţi în urmărire generală şi internaţională. Dacă nu va fi prea târziu...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.