"Un trai mai bun pentru categoriile defavorizate"
Săptămâna trecută, deputatul Cornel Popa a adresat două întrebări membrilor Guvernului, una cu privire la pensiile pentru agricultori, iar cea de-a doua, la persoanele cu dizabilităţi.
Prima întrebare, adresată ministrului Muncii, Solidarităţii Sociale şi familiei, Dan Mircea Popescu, se referă la posibilitatea cumulării pensiei pentru desfăşurarea muncii în agricultură cu cea de urmaş, având în vedere faptul cuantumul substanţial redus al acestor pensii. "Considerăm că beneficiul exceptării se justifică din necesitatea venirii în sprijinul acestei categorii de cetăţeni defavorizată din cauza veniturilor foarte mici prin raportare la preţurile reale, venituri ce nu pot acoperi nevoile unui trai decent", consideră parlamentarul bihorean.
Cea de-a doua întrebare este adresată ministrului Finanţelor Publice, Mihai Tănăsescu, şi are ca subiect măsurile fiscale prin care se poate veni în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi, pentru a participa la creşterea integrării socio-profesionale, în condiţiile în care numărul locurilor de muncă acordate acestei categorii de persoane este foarte mic, iar veniturile pe care le pot obţine este foarte scăzut.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.